Ministerul Culturii va decerna la finele lunii titlul de Tezaur Uman Viu unui nord-bucovinean din Crasna, regiunea Cernăuți: Dumitru Iliuț este un meșteșugar popular al lemnului, iar dosarul lui de candidatură a fost propus de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa” din Vicovu de Jos, județul Suceava, informează BucPress, Agenția de știri din Cernăuți.
Anul 2024 a fost primul în care Programul Tezaur Uman Viu al Ministerului Culturii din România a inclus și comunități istorice românești din jurul granițelor.
Dumitru Iliuț, zis Dodan, este un dulgher renumit, care creează căruțe, porți, mobilier gospodăresc, unelte și ustensile pentru gospodărie, precum și obiecte de utilizare rituală sau cotidiană.
„Lemnul a constituit secole de-a rândul principala materie primă a românilor, fiindu-ne resursa cea mai la îndemână”, a declarat, pentru BucPress, Marioara Calancea, președinta Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa”.
„Existența omului de la munte, așa cum este și cazul domnului Dumitru Iliuț din Crasna de sub poale de Carpați, a fost strâns legată întotdeauna de pădure și bogățiile ei, aceasta oferindu-i adăpost, hrană și lemn.”
Reprezentanții statului român participă la ceremonii

Festivitățile de prezentare, promovare și decernare a titlului de Tezaur Uman Viu – 2024 se vor desfășura la Cernăuți și Crasna în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2025, fiind organizate în parteneriat cu primăria Comunei Crasna și Consulatul General al României la Cernăuți.
Și-au anunțat participarea ES Victor-Alexandru Micula, Ambasadorul României în Ucraina, ES Irina-Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, dr. Virgil Ștefan Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român din București, dr. Natalia Lazăr, coordonator Program Tezaure Umane Vii al Ministerului Culturii, dr. Elena Iagăr, membră a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, oficiali ai județului Suceava și regiunii Cernăuți, precum și membri ai societăților culturale românești din regiunile Cernăuți și Transcarpatia.
Programul manifestărilor
Vineri, 31 ianuarie, participanții vor parcurge un itinerar cultural ce va include vizite la Muzeul istorico-etnografic al Liceului Iordănești, la Universitatea din Cernăuți și cimitirul istoric de pe str. Zelena, unde se află mormintele unor personalități emblematice ale culturii românești, precum Zaharia Voronca și Aron Pumnul.
În aceeași zi, de la ora 16:00 la Consulatul General al României din Cernăuți va avea loc o masă rotundă despre consolidarea cooperării pentru înscrierea elementelor comune de patrimoniu cultural în Lista Reprezentativă UNESCO.
Sâmbătă, 1 februarie, activitățile vor continua cu un tur al Muzeului etnografic „Ilie Motrescu”, dedicat memoriei poetului-martir originar din Crasna și care a promovat identitatea românească în plină ocupație sovietică, murind în împrejurări neelucidate la doar 27 de ani.

Festivitatea de decernare a titlului „Tezaur Uman Viu” va avea loc sâmbătă, de la ora 14:00, în sala de festivități a Liceului Românesc „Alexandru Ilschi” din Crasna. Evenimentul se va încheia cu un program artistic care va ilustra bogăția tradițiilor și obiceiurilor comunității românești din regiune.
Programul Tezaure Umane Vii a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial.
Foto credit: Facebook / Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa”