Mesaje și Cuvinte, Patriarhul României

Mesajul transmis de Patriarhul Daniel la înmormântarea Părintelui Radu-Cosmin Bogdan

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Radu-Cosmin Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara.


Familiei Preotului Radu-Cosmin Bogdan,
Arhiepiscopia Timişoarei

Îndurerată familie,

Am aflat cu mare tristeţe de trecerea neaşteptată din această viaţă a Părintelui Radu-Cosmin, după o scurtă şi grea suferinţă.

Vă adresăm gândul nostru părintesc de compasiune şi consolare în faţa unei suferinţe atât de cumplite.

În aceste momente de vremelnică despărţire de Preotul Radu-Cosmin Bogdan, întru așteptarea Învierii de obște, suntem alături de familia dumneavoastră îndurerată, doamna preoteasă Macrina şi cei trei copii ai săi, de părinţii şi de toate rudele şi de cei cunoscuţi şi apropiaţi Părintelui Radu-Cosmin, precum şi toţi cei care sunt astăzi copleşiţi de vestea dureroasă a morţii unui preot atât de tânăr.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat, ca să așeze sufletul Părintelui Radu-Cosmin în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Digi24


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5