Mesajul Patriarhului României la Gala Tineretului din România

Preafericitul Părinte Patriarh a transmis sâmbătă un mesaj la Gala Tineretului din România organizată la Târgu Jiu. 

„Aspirațiile spre bine și frumos ale tinerei generații trebuie susținute de întreaga societate, care are responsabilitatea de a-i orienta pe tineri și de a le cultiva încrederea pentru a iubi valorile spirituale, morale și culturale perene”, a îndemnat Preafericirea Sa în mesajul transmis.

Redăm mesajul complet:


Bucuria rodirii proiectelor frumoase

 Organizarea celei de-a VIII-a ediții a Galei Tineretului din România reprezintă o nouă ocazie pentru evidențierea activităților pe care tinerii le-au desfășurat până în prezent, dar și pentru stabilirea unor noi proiecte care să contribuie la promovarea valorilor creștine în societatea contemporană.

Înaintând pe drumul propriei deveniri, prin participarea la viața spirituală şi socială a comunităților din care fac parte, tinerii descoperă izvoare noi de bucurie duhovnicească şi de formare a personalităţii lor.

Aspirațiile spre bine și frumos ale tinerei generații trebuie susținute de întreaga societate, care are responsabilitatea de a-i orienta pe tineri și de a le cultiva încrederea pentru a iubi valorile spirituale, morale și culturale perene. Familia, Biserica și Școala au datoria de a oferi o educație creștină tinerilor pentru cultivarea credinței ca lumină a vieții cotidiene, precum și a iubirii față de Dumnezeu și față de oameni.

Biserica Ortodoxă Română, prin infrastructura de care dispune, oferă tinerilor spațiul necesar și posibilitatea de a-și dezvolta capacitatea de participare asumată, într-un proces creator, cu o finalitate bine determinată de formarea personalității lor.

Prin intermediul programelor de tineret organizate de Biserică, atât în țară, cât și în străinătate – tabere, pelerinaje, burse de studiu și multe activități sociale dezvoltate în parohii – tinerii au șansa de a-și cultiva încrederea în sine și în semeni, respectul și iubirea față de oameni și natură, consolidându-și viața de comuniune, solidaritatea creștină, prietenia, apartenența și respectul față de Biserică, identitatea și demnitatea națională în dialog internațional.

La nivelul Patriarhiei Române, intensificarea și multiplicarea activităților de tineret reprezintă o prioritate, cu următoarele obiective: oferirea unui cadru propice dezvoltării personale a tinerilor, ca membri ai Bisericii, în care aceștia să învețe să comunice, să interacționeze și să se dezvolte armonios; oferirea unei alternative la metodele de petrecere a timpului liber, promovate de societatea secularizată; promovarea responsabilității sociale în rândul tinerilor; implicarea acestora în coordonarea activităților de voluntariat în eparhiile din care provin; formarea unor echipe de tineri care să dezvolte programe de tineret sub îndrumarea centrelor eparhiale; familiarizarea tinerilor cu specificul fiecărei zone a României.

Dragi tineri, vă încurajăm să cultivați cu bucurie iubirea față de familia creștină, care poate fi sfințită numai în Biserică, deoarece aici ea are valoare de icoană a iubirii lui Hristos faţă de umanitate, iar sfinţii Bisericii sunt modele de viaţă în Hristos şi rugători pentru toți tinerii din lume.

Îi felicităm pe organizatori şi binecuvântăm pe toţi participanţii la cea de-a VIII-a ediție a Galei Tineretului din România, dorindu-vă tuturor sănătate, bucurie, pace și mult ajutor de la Dumnezeu!

Cu părintești binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente