Mesajul Patriarhului Daniel la înmormântarea preotului Costel Paizan și a soţiei sale

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe la înmormântarea preotului Costel Paizan și a preotesei Daniela Paizan. Slujba a fost oficiată sâmbătă, în Capela Cimitirului Șerban Vodă (Bellu) din București, începând cu ora 14:00.

Cei doi şi-au pierdut viaţa joi, în urma unui incendiu provocat de furtuna care a lovit capitala şi împrejurimile.

Preafericirea Sa îi numeşte în mesajul său „harnici slujitori ai Bisericii şi ai Şcolii”.

„Familia Paizan a slujit cu râvnă, smerenie și dragoste, dăruindu-și viața semenilor și dând dovadă de credință puternică și ascultare statornică în slujirea preoțească și învățătorească”.


Text integral:

Preotul Costel Paizan și preoteasa Daniela Paizan – harnici slujitori ai Bisericii şi ai Şcolii

Am primit cu multă întristare vestea trecerii neașteptate din această viaţă, în zorii zilei de joi, 29 iulie 2021, în urma unui incendiu devastator, care le-a cuprins locuința, a Părintelui Costel Paizan, preot coslujitor la Parohia Tuturor Sfinților – Chitila, Protoieria Sector I Capitală și la capelele cimitirelor de stat Dămăroaia și Bucureștii Noi, și a Doamnei preotese Daniela Paizan, profesor de istorie și director la Școala Gimnazială nr. 178 din București.

Părintele Costel Paizan s-a născut la data de 29 martie 1964, în localitatea Păunești din județul Vrancea, din părinţii Costică și Maranda Paizan.

După frecventarea școlii primare și gimnaziale, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca (1981-1986), precum și ale Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Ovidius din Constanța (2000-2003). Între anii 2005-2007 a absolvit cursurile postuniversitare de masterat, cu specializarea Drept și Administrație publică locală, în cadrul Universității Danubius din Galați.

După încheierea studiilor seminariale, s-a căsătorit în anul 1986 cu domnișoara Daniela Ilie, alături de care a format o familie binecuvântată de Dumnezeu cu trei copii: Cristina – jurist, Costel – teolog, inspector eparhial în cadrul Bibliotecii Sfântului Sinod, și Iulia, chemată din pruncie în cetele îngereşti.

A fost hirotonit diacon (la 17 august 1986) și preot (la 20 august 1986), de către Înaltpreasfințitul Părinte Eftimie Luca, la acea vreme, Episcop al Romanului și Hușilor, fiind numit preot paroh la parohia Căbești II din această eparhie. A slujit timp de patru ani la această parohie, în care a realizat o frumoasă și rodnică activitate pastoral-misionară și social-filantropică.

Începând cu data de 1 iunie 1990 a fost transferat în postul de preot paroh, la Parohia Cornățel, din cuprinsul protopopiatului Târgu Ocna. La această parohie, Părintele Costel Paizan a desfășurat ample lucrări edilitar-gospodărești: a ridicat o casă parohială și a efectuat lucrări de renovare a bisericii, care au fost încununate de resfințirea lăcașului de cult, în anul 1998. Cu această ocazie, în semn de apreciere a eforturilor depuse și lucrărilor realizate, i-a fost acordat rangul preoțesc de iconom stavrofor.

După o frumoasă experiență pastorală, acumulată în paisprezece ani de slujire preoțească, Părintele Costel Paizan a fost transferat, în anul 2011, în interes de serviciu, în Arhiepiscopia Bucureștilor, la Parohia Tuturor Sfinților Chitila, din cuprinsul Protoieriei Sector I Capitală, pe care a slujit-o cu multă râvnă și jertfelnicie, vreme de un deceniu, până când a trecut la cele veșnice.

Începând cu anul 2006 a îndeplinit și funcțiile de inspector de specialitate și șef asistență religioasă în cadrul administrației cimitirelor de stat (ACCU București) și a slujit la capelele cimitirelor Șerban Vodă – Bellu (2007-2008), Dămăroaia și Bucureștii Noi (2009-2021). În această perioadă a avut și o frumoasă colaborare cu credincioșii români din diaspora, mai cu seamă cu românii din Parohia Ortodoxă Română Vinaros, din regiunea spaniolă Castellon, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei.

În activitatea sa misionară, Părintele Costel Paizan s-a îngrijit de viața duhovnicească a credincioșilor încredințați spre păstorire, față de care a manifestat grijă deosebită și mult tact pastoral, atât din amvonul bisericilor în care a slujit, cât și, ca preot capelan, în cimitir.

A fost apropiat de cei aflați în nevoi și suferințe, duhovnic înțelegător și ostenitor permanent în slujirea Domnului nostru Iisus Hristos și a credincioşilor. A fost iubit de către cei păstoriți și apreciat pentru dragostea, disponibilitatea și devotamentul de care a dat dovadă întotdeauna.

În activitatea sa familială a avut întotdeauna sprijinul Doamnei preotese Daniela Paizan, soție și mamă iubitoare de Dumnezeu și de familie, dar și profesor apreciat de elevi și de colegi.

Doamna Daniela Paizan s-a născut în localitatea Bârsăneşti, judeţul Bacău, la data de 9 iulie 1965, în familia dreptcredincioșilor creştini Mihai și Spridola, fiind cel mai mare dintre cei patru copii dăruiți de Dumnezeu părinților săi.

A absolvit cursurile facultăților de Istorie și Filosofie (1989) și de Management (2007) din Iași și un masterat în Drept și Administrație publică în Galați (2014). Și-a construit o prestigioasă carieră didactică, activând ca profesor de istorie și director la patru unități de învățământ: Școala generală din localitatea Cornățel, județul Bacău, Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din orașul Onești, județul Bacău, Școala Gimnazială nr. 178 din București și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Dumitru Moțoc din București (la cea din urmă – director adjunct).

Soție, mamă și profesoară devotată, a fost întotdeauna preocupată de buna creștere a fiilor trupești și deopotrivă a elevilor săi, sprijinindu-și soțul și completând de la catedră misiunea de propovăduire a cuvântului Evangheliei lui Hristos și a învățăturilor Bisericii și neamului.

Familia Paizan a slujit cu râvnă, smerenie și dragoste, dăruindu-și viața semenilor și dând dovadă de credință puternică și ascultare statornică în slujirea preoțească și învățătorească.

La acest ceas de vremelnică despărțire, întru așteptarea Învierii celei de obște, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să primească sufletele preotului Costel și preotesei Daniela în corturile drepților, acolo unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Totodată, adresăm cuvânt de mângâiere sufletească familiei îndoliate, în mod deosebit fiului Costel și fiicei Cristina, enoriașilor, elevilor şi cadrelor didactice cu care au colaborat și tuturor celor care i-au cunoscut.

Veșnica lor pomenire, din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanțe și binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente