Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

La trecerea la cele veșnice a Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii, astăzi, 5 decembrie 2008, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse următorul mesaj de condoleanțe:

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

Cu profundă durere creștinească, am primit vestea trecerii la cele veșnice a preaiubitului nostru frate în Hristos vrednicul de pomenire Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, personalitate marcantă a lumii creștine contemporane.

Patriarhul Alexei al II-lea rămâne în memoria noastră ca un mărturisitor al credinței ortodoxe în vremurile grele ale comunismului și ca un promotor neobosit al dialogului și cooperării intercreștine și interreligioase. În același timp, înțeleptul Patriarh Alexei al II-lea a reorganizat Biserica Ortodoxă Rusă într-o perioadă de rapide transformări politice și sociale din Europa Răsăriteană, numele său rămânând pentru totdeauna legat de reconstruirea Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, căreia i-a redat măreția de odinioară.

La acest moment de mare pierdere nu doar pentru Biserica Ortodoxă Rusă, ci și pentru întreaga Ortodoxie, în numele ierarhilor, preoților și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse frățești condoleanțe, rugând pe Hristos Domnul, Arhiereul Cel Veșnic, să așeze sufletul său în ceata drepților și să dăruiască alinare și întărire în credință întregului popor ortodox din cuprinsul Patriarhiei Moscovei.

Veșnică să-i fie pomenirea!

†Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…