Mesajul de condoleanțe al Patriarhului Daniel la moartea Preotului Vasile Alexandru

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe la moartea Preotului Vasile Alexandru care a murit pe 15 ianuarie într-un accident de mașină.

Părintele Patriarh a evidențiat că Părintele Vasile Alexandru, „fiind fiu de preot, încă din copilărie a deprins dragostea față de slujire, iar acest lucru s-a reflectat în conștiinciozitatea pe care o avea pentru programul liturgic al parohiei”.

Redăm mesajul integral:


Preotul Vasile Alexandru (1992-2024) – slujitor tânăr, vrednic și harnic al parohiei

Am aflat cu întristare despre trecerea neașteptată din această viață, la vârsta de 31 de ani, a Preotului Paroh Vasile Alexandru de la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Șoimari, din Protoieria Vălenii de Munte, în urma unui nefericit accident petrecut în seara zilei de luni, 15 ianuarie 2024.

Părintele Vasile s-a născut la data de 24 aprilie 1992, în comuna Bălțătești, din județul Prahova, în familia preotului Iancu și a prezbiterei Doina-Mariana.

A urmat școala generală din localitatea natală între anii 2000-2008, după care, în perioada 2008-2012, Colegiul Național Nicolae Iorga din Vălenii de Munte.

Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, ale cărei cursuri le-a frecventat între anii 2013 și 2017 și pe care le-a absolvit cu succes, obținând titlul de licențiat în teologie ortodoxă cu lucrarea intitulată Mistica ortodoxă în opera teologică și poetică a lui Nichifor Crainic.

După finalizarea studiilor universitare, și-a continuat formarea teologică în cadrul programului masteral Exegeză și ermeneutică biblică al aceleiași facultăți, pe care l-a finalizat în anul 2019.

La data de 4 noiembrie 2018, teologul Vasile Alexandru s-a căsătorit cu tânăra Cristina, Dumnezeu binecuvântând familia acestora cu trei copii: Justinian, Cassian și Alexandru.

La scurtă vreme după finalizarea studiilor, în luna iunie a anului 2020, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost hirotonit diacon de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Mănăstirea Radu-Vodă din București. Opt zile mai târziu, a fost hirotonit preot, de asemenea de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, pe seama Parohiei Șoimari, Protoieria Vălenii de Munte.

Fiind fiu de preot, încă din copilărie a deprins dragostea față de slujire, iar acest lucru s-a reflectat în conștiinciozitatea pe care o avea pentru programul liturgic al parohiei.

În scurta perioadă în care a slujit la Parohia Șoimari, a inițiat ample lucrări administrativ-gospodărești, mânat de zelul specific vârstei. S-a preocupat, astfel, de construirea unei case parohiale, de înfrumusețarea bisericii cu obiecte de cult și mobilier noi și de sistematizarea locurilor de înmormântare din cimitirul parohial.

A fost întotdeauna receptiv față de nevoile duhovnicești și materiale ale credincioșilor din parohie. S-a ocupat cu mult interes de copiii cu situații mai puțin favorabile, îngrijindu-se de achiziționarea pentru ei a celor necesare școlii, dar și de strângerea de alimente și participarea alături de aceștia la activități educative și recreative.

Și-a dorit să insufle celor tineri dragostea față de valorile morale autentice și, în acest scop, a intensificat activitățile pastoral-misionare, prin organizarea de cateheze, cuvântări duhovnicești și evenimente culturale, menite să cultive în inimile copiilor iubirea față de Biserică, școală și societate, Preotul Vasile Alexandru fiind el însuși un exemplu în acest sens. A fost un soț și un tată iubitor și jertfelnic, făcând din propria lui casă, după îndemnul Sfinților Părinți, „o mică Biserică”.

Părintele Vasile a știu să evidențieze rolul și misiunea Bisericii în rândul comunității, motiv pentru care a fost iubit de credincioșii din parohie și apreciat pentru inițiativele sale.

În aceste momente de mare încercare pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut pe Părintele Vasile Alexandru, ne amintim cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Eu sunt învierea și viața; Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25), rugându-L să așeze sufletul slujitorului Său, Vasile Preotul, în ceata drepților, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Sursă foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente