Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania

Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Fundația Culturală Sfântul „Antim Ivireanul”, Biblioteca Județeană și alte instituții de cultură și de învățământ organizează, zilele acestea, ediția a patra a „Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania”, informează TRINITAS TV.

Manifestările comemorative au început duminică, la Biserica „Sfinții Voievozi” din Glăvile, comuna natală a Mitropolitului Bartolomeu, cu slujba de pomenire. Evenimentele au continuat astăzi, la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, unde s-a desfășurat Colocviul „Sfântul Constantin Brâncoveanu în perspectiva lui Valeriu Anania”.

În cadrul lucrărilor a fost susținut un referat și au fost prezentate mai multe apariții editoriale.

Manifestările dedicate Mitropolitului Bartolomeu Anania la Râmnicu Vâlcea vor continua și marțea aceasta cu evocări și lansări de carte. La evenimente participă apropiați ai fostului Mitropolit al Clujului, preoți, profesori, reprezentanți ai autorităților locale precum și ai instituțiilor de învățământ și de cultură din Cluj și Vâlcea.

Comentarii Facebook


Știri recente