Membrii ASCOR Alba Iulia au participat la o tabără de iarnă găzduită de Mănăstirea Oașa

Mănăstirea Oașa a găzduit, în perioada 14-18 februarie 2024, tabăra de iarnă a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia.

Studenții membri și liceenii prieteni ai asociației au mers la mănăstire însoțiți de Arhid. Răzvan Brudiu, conferențiar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

Tinerii s-au implicat în ascultările specifice vieții din obște: îngrijirea și hrănirea animalelor din saivan, prepararea tămâii și mirului, pregătirea și punerea mesei în trapeza mănăstirii, curățenia bisericii.

ASCOR Alba Iulia a organizat o tabără de iarnă la Mănăstirea Oașa în perioada 14-18 februarie 2024. Foto: Rareș Mocean

Ei au luat parte și la programul liturgic, participând la toate Laudele zilei, începând de la ora 03:00 dimineața. Dimensiunea duhovnicească a taberei a fost atinsă și prin sinaxa tinerilor cu Părintele Protosinghel Silvan Cablea, starețul Mănăstirii Oașa.

Părintele stareț le-a vorbit despre patimi și virtuți și a subliniat modurile în care putem cultiva virtuțile și fugi de patimi.

Vineri, tinerii au desfășurat o drumeție pe Muntele Fetița, unde au poposit la paraclisul așezământului monahal. În acest sfânt lăcaș, tinerii au cântat Paraclisul Maicii Domnului armonizați pe două strane, precum și alte cântece religioase și patriotice.

Sâmbătă, membrii ASCOR Alba Iulia s-au bucurat de stratul semnificativ de zăpadă și au umplut pârtia din apropiere.

Dacă vrei să te bucuri și tu de un weekend la Oașa, contactează Organizația Tinerilor din Sibiu. Până în 3 martie 2024, tinerii se organizează și merg la ski la Oașa.

Foto credit: Rareș Mocean

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente