Masa Bucuriei din Onești a primit trei tone de apă îmbuteliată din partea Patriarhului Daniel

Trei tone de apă îmbuteliată din partea Patriarhului Daniel au ajuns, la începutul lunii, La sediul Protoieriei Onești, pentru proiectul local „Masa Bucuriei”.

Apa ajunsă la Onești a fost însoțită de 250 de icoane cu Maica Domnului, pentru a fi oferite în dar beneficiarilor proiectului.

Donația în sprijinul săracilor și vârstnicilor care primesc hrană caldă la „Masa Bucuriei” din Onești s-a făcut la inițiativa și cu sprijinul Părintelui Florin Ionică de la Parohia Afumați II, județul Ilfov, care este originar din Protoieria Onești.

Este a patra donație de apă (și a doua din acest an) care ajunge la Onești din partea Părintelui Patriarh Daniel, la inițiativa și cu sprijinul aceleiași parohii ilfovene.

Printre primii beneficiari ai apei s-au numărat o mamă și cei trei copii ai ei. Foto: Protoieria Onești

Cea de a treia donație, ajunsă în august, a fost destinată celor afectați de caniculă din localitate și tinerilor participanți la seria de manifestări „Tânărul Oneștean – ediția a V-a – 2023”.

„Masa Bucuriei” hrănește zilnic 300 de săraci din Onești și din împrejurimi. Hrana caldă este distribuită la cantina socială din sediul protoieriei, situată pe Strada Adrian Păunescu nr. 1, Onești, județul Bacău.

Vezi și:

Foto credit: Protoieria Onești

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente