Maria Brâncoveanu, evocată de IPS Casian la hramul Mănăstirii Măxineni

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a evocat-o pe doamna Maria Brâncoveanu în cadrul predicii rostite marți la hramul Mănăstirii brăilene Măxineni, așezământ monahal rectitorit de Sfântul Constantin Brâncoveanu în 1700.

„Simţim astăzi la hram, mai ales duhul Maricăi Brâncoveanu pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a chemat-o smerit, în curând, la anul, ca sfântă demnă a apărării credinţei, familiei – cu 11 copii, şi martiră în viaţă la vederea plecării celor patru voievozi, a soţului şi a ginerelui”, a spus IPS Casian.

Înaltpreasfinția Sa a făcut referire la posibila canonizare a doamnei Maria Brâncoveanu în contextul Anului comemorativ 2026 al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) în Patriarhia Română.

Între cei prezenţi la hram s-au aflat tineri din grupurile catehetice de la parohiile Măxineni, Movila Miresii şi Perişoru din judeţul Brăila, îmbrăcaţi în port tradiţional românesc şi purtând cununi de Sânziene împletite cu spice de grâu.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

De la altarul exterior pe care a oficiat Liturghia, ierarhul a mers împreună cu tinerii în biserica mănăstirii, unde a săvârşit slujba Parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii aşezământului monahal.

După slujba din biserica voievodală, chiriarhul Dunării de Jos a făcut un popas de rugăciune şi reculegere la mormintele din cimitirul mănăstirii.

În patrimoniul mănăstirii se află fragmente din moaştele Sfinţilor: Ioan Botezătorul, Vasile cel Mare, Ioan Casian, Constantin Brâncoveanu şi Ioan Maximovici.

Citește și: PORTRET | Doamna Maria Brâncoveanu, alături la bine și la greu de sfântul ei soț

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos


Știri recente