Proiectul unei întâlniri a tuturor familiilor Ortodoxiei nu a fost niciodată atât de aproape de a se realiza. Marele Sinod Ortodox care ar putea avea loc în 2012 este tema pe care o propune articolul lui François-Xavier Maigre, publicat în cotidianul francez ‘La Croix’ din 29 septembrie, citat de „Ziarul Lumina”.
Declarația a trecut aproape neobservată. Ea înseamnă totuși elanul simptomatic al unității care traversează în momentul actual lumea ortodoxă. Aflat în vizită, luna trecută, în insula Imbros – una dintre rarele insule turcești din Marea Egee -, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, a anunțat recent că pregătirea pentru Marele Sinod Panortodox ‘se apropie de final’.
‘La începutul anului 2011 vom avea cu siguranță, în centrul nostru patriarhal de la Geneva, penultima întâlnire a comitetului de pregătire a sinodului’, a precizat primatul ortodox, încrezător în mod vizibil în susținerea acestei întâlniri istorice, care ar trebui să permită Bisericii Ortodoxe, care numără aproximativ 200 de milioane de credincioși, să-și redefinească prezența în lume.
De altfel, acest faimos sinod, pe care unii l-ar desemna în mod ironic drept ‘personajul fictiv’ al Ortodoxiei, pentru a râde de ritmul lent al acestuia, nu a părut a fi niciodată atât de aproape. Se vehiculează chiar și anul 2012. Cu toate acestea, este mai bine să se păstreze prudența, pentru că istoria a dovedit de multe ori că mecanica sinodală rămâne fragilă și incertă.
Dialogul a fost afectat în anii 1990
‘Pentru orientali, nu a mai existat un sinod ecumenic de la Niceea, din 787’, amintește P. Bernard Le Léannec, asumționist, fin cunoscător al Ortodoxiei, care a fost paroh timp de 15 ani la Parohia Saint-Louis-des-Français din Moscova. Proiectul unui sinod panortodox, adică o ‘întâlnire oficială a tuturor familiilor ieșite din Marea Schismă de la 1054’, a fost lansat la începutul anilor 1960 de patriarhul ecumenic Atenagoras.
Bisericile Ortodoxe s-au angajat atunci să lucreze împreună și să se pună de acord asupra unei serii de subiecte care puteau reprezenta o sursă de tensiune între ele – statutul canonic al diasporei, întâietatea Patriarhiei de la Constantinopol, criteriile de independență și de autonomie ale Bisericilor, ierarhia între patriarhate. Acest dialog a început să-și piardă vigoarea, fără însă a fi întrerupt, în cursul anilor 1990, ca o consecință a dezvoltării URSS, a dificultății Bisericilor din Est să întoarcă pagina sovietică și a reorganizării acestora pe scena internațională.
În 1996, o dispută violentă între Moscova și Constantinopol cu privire la Biserica din Estonia a compromis și mai grav pregătirile pentru sinod, până într-acolo încât cele două Biserici au rupt pentru o anumită perioadă de timp comuniunea care le unește…
Moscova și Constantinopol sunt pregătite să-și depășească rivalitățile
‘Aceste tensiuni sunt astăzi practic rezolvate’ asigură Carol Saba, purtător de cuvânt al Adunării episcopilor ortodocși din Franța, care observă de ceva vreme ‘un climat de înțelegere foarte favorabil între Biserici’, datorat în mare parte dinamismului panortodox instaurat de summitul întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Istanbul, din 2008.
‘Astăzi, conjunctura ortodoxă este favorabilă unei mai bune cooperări’, analizează Carol Saba. ‘Bisericile au înțeles că strategia confruntării era dăunătoare tuturor. În acest context al globalizării, de criză morală și financiară, Ortodoxia are o voce și o mărturie pe care trebuie să o facă ascultată. Este un moment binecuvântat, pe care nu trebuie să-l ratăm.’
Rămâne de văzut dacă acest sinod nu riscă să fie un sinod ‘de închidere’ față de lumea actuală, sub influența curentelor antimoderniste care traversează aceste Biserici, așa cum se tem anumiți analiști… este dificil a prevedea problema. Un lucru este sigur: acest sinod nu va fi nici pastoral, nici dogmatic. Una dintre principalele sale mize privește mai ales organizarea Bisericii, și anume organizarea diasporelor – în Europa și Statele Unite – care conduc la juxtapoziții eclesiale administrative de necrezut. La Paris, de exemplu, există șase episcopi ortodocși aparținând de șase jurisdicții diferite.
Nouă sesiune a Comisiei mixte internaționale pentru dialog teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă
Comisia mixtă internațională pentru dialog teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă s-a reunit în sesiune plenară, de pe 19 până pe 26 septembrie, la Viena, informează revista ‘La Croix’, în ediția din 29 septembrie.
Coprezidată de Mgr Kurt Koch, noul președinte al Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor, și Mitropolitul Ioan de Pergam (reprezentant al Patriarhiei Ecumenice), această nouă sesiune a continuat studiul lansat de comisie la Ravena (Italia), în noiembrie 2007 și reluat în timpul următoarei sesiuni de la Paphos (Cipru), din octombrie 2009, privind tema autorității în Biserică, punând în discuție una dintre întrebările care suscită cele mai multe divergențe de apreciere între catolici și ortodocși, anume ‘rolul episcopului Romei în unitatea Bisericii de-a lungul primului mileniu’.
La începutul lucrărilor, membrii comisiei au fost primiți de cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscop de Viena, și de Mitropolitul Mihail, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice în Austria și Ungaria, iar fiecare dintre cei doi a ținut un discurs de primire, dorind tuturor succes în lucrarea de apropiere dintre catolici și ortodocși.
Textul de la Ravena, la baza lucrărilor comisiei
Prima zi de lucru a fost consacrată în principal definirii metodologiei de lucru asupra problematicii întâietății episcopului Romei în primul mileniu. Participanții au reflectat apoi la statutul pe care să-l confere documentului. Potrivit unor versiuni neautorizate ale acestui text, care au circulat pe internet, în ciuda embargoului pe care îl hotărâse comisia în timpul ultimei sesiuni, sunt abordate aici patru aspecte: Biserica de la Roma în calitate de ‘primul sediu printre Bisericile locale din Orient și Occident’; episcopul Romei în calitate de ‘succesor al Sfântului Petru’; rolul episcopului Romei în perioadele de criză ale comuniunii eclesiale în timpul primului mileniu; influența factorilor nonteologici.
Conform propunerilor formulate de membrii ortodocși ai Comisiei de la Viena, s-a convenit în final să nu se dea un statut oficial acestui document, ci să se folosească, după introducerea remarcelor complementare, ca bază de lucru pentru pregătirea unui nou document care să propună piste de rezolvare a divergențelor teologice existente între catolici și ortodocși, cu precădere în ceea ce privește articularea între întâietate și sinodalitate în viața Bisericii.
Totuși, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk de la Moscova, responsabil al Departamentului de relații externe al Patriarhiei de la Moscova, care a condus delegația Bisericii Ortodoxe la sesiunea de la Viena, a indicat că documentul elaborat la Paphos și revăzut la Viena nu poate servi drept ‘instrument de lucru’ în măsura în care acesta nu tratează problemele decât dintr-o ‘perspectivă pur istorică’ și conține ‘lacune și omisiuni’. Printre acestea, Mitropolitul a subliniat că ‘abordând rolul episcopului Romei, șdocumentulț nu îi menționează aproape deloc pe episcopii celorlalte Biserici locale existente în mileniul întâi’, la fel și faptul că ‘nu precizează suficient de clar și distinct că jurisdicția episcopului Romei în primul mileniu nu se întindea și în Orient’.
