„Mântuirea și desăvârșirea sunt daruri ale lui Dumnezeu” – Arhiepiscopul Ciprian

„Mântuirea și desăvârșirea nu se dau ca răsplată, ci constituie daruri ale lui Dumnezeu, oferite doar acelor oameni care au împlinit Evanghelia și, printr-o luptă permanentă de curățire a sufletului, s-au unit cu El”, a spus duminică Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău.

Reiterând textul biblic care prezintă convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat (Matei 19, 16-26), Părintele Arhiepiscop a explicat că „niciunul din sfinții Bisericii nu a avut conștiința sfințeniei; s-au luptat toată viața cu propriiile patimi și cu duhurile din afară, s-au străduit să se pocăiască, dar tot aveau conștiința că sunt la începutul drumului”.

„Sfântul nu știa că se află în procesul acesta de devenire întru sfințenie, însă Părintele ceresc i-a apreciat eforturile, lupta, și pentru că s-a străduit și a reușit să trăiască, în viață, comuniunea cu Dumnezeu, atunci când a trecut la cele veșnice, a primit cununa sfințeniei”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a explicat şi de ce tânărul bogat din Evanghelie nu L-a putut urma pe Hristos.

„Mântuitorul i-a spus să renunțe la toate cele lumești, să scape de ele, apoi, să-L urmeze; era o invitație de deveni ucenic al Său, ca și ceilalți ucenici și Apostoli. Numai că tânărul, care era, într-adevăr, un om corect, cinstit, moral, un împlinitor al Legii, s-a dovedit a fi neputincios în a răspunde la invitația Mântuitorului Iisus Hristos. Nu a spus nici da, nici nu, ci doar s-a întristat și a plecat. De ce? Avea inima alipită de avuțiile sale”.

Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei și de psalții Catedralei Voievodale.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente