Manifestări dedicate Unirii, la Oradea și Brașov

În Episcopia Oradiei, aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită prin diverse manifestări festive, militare și cultural, informează „Ziarul Lumina”. În Scheii Brașovului a avut loc slujba de Te Deum și alte manifestări dedicate Unirii Principatelor Române și Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a participat, în Piața Unirii din centrul municipiului Oradea, împreună cu membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, preoți din municipiul Oradea, cadre didactice și elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, la ceremonialul militar desfășurat în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși din urbea de pe malurile Crișului Repede. În cadrul manifestării, Claudiu Pop, prefectul județului Bihor, și prof. univ. dr. Viorel Faur au evocat importanța și semnificațiile unirii celor două principate, act premergător pentru înfăptuirea Marii Uniri a tuturor românilor de la 1918. Manifestarea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la statuia Voievodului Mihai Viteazul din Piața Unirii și cu parada militară.

Apoi, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), în colaborare cu Asociația „Pro România Europeană” din Oradea, a organizat o manifestare cultural-omagială dedicată aniversării a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în sala festivă a Protopopiatului Oradea, eveniment moderat de Viorica Cherteș, președinte al AFOREO și prof. univ. dr. Ioan Zainea, președintele Asociației „Pro România Europeană”.

Invitatul special al manifestării a fost prof. univ. dr. Viorel Faur, cadru didactic la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea, care a făcut o amplă prezentare a evenimentelor din 1859. Elevii Școlii Populare de Artă din Oradea, coordonați de prof. Maria Haiduc, au susținut un minirecital de cântece patriotice.

Nicolae Curta din clasa a XII-a, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a interpretat o baladă populară prin care a redat trăsăturile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, așa cum a fost acesta perceput de poporul din acea vreme. Cristina Avram din clasa a VIII-a de la Școala Generală „Dimitrie Cantemir” din Oradea a expus în desene portretele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Elenei Cuza și a lui Mihail Kogălniceanu.

Dorel Octavian Rus, protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a vorbit despre rolul Bisericii Ortodoxe Române în realizarea actului unirii Principatelor și importanța acestuia pentru viața bisericească din epocă.

Pr. prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Oradiei și directorul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, adresat organizatorilor și participanților la evenimentul omagial. La final, cei prezenți la manifestarea organizată cu prilejul pomenirii înfăptuitorilor Unirii de la 1859, au intrat într-o Horă a Unirii.

Serbare la Liceul Ortodox orădean

Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au aniversat 155 de ani de la Unirea din 24 ianuarie 1859 printr-un program special. Profesorul de istorie Alin Oros a prezentat contextul istoric premergător actului unirii și consecințele acestuia pentru evoluția istorică, culturală și spirituală a poporului român. Elevii Denisa Bitiș și Șerban Raț, din clasa a VIII-a B, au evocat momentul unirii printr-un material PowerPoint.

Elevul Nicolae Curta din clasa a XII-a a interpretat balada despre Alexandru Ioan Cuza, iar tabloul personalității lui Alexandru Ioan Cuza a fost completat printr-un recital de poezii susținut de elevii Paul Oros, Marius Lichințeanu, Denisa Bițiș și Tania Tabora. A urmat un recital de cântece patriotice, susținut de Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox, dirijat de arhid. prof. Ștefan Lakatos, cântece care au trezit în sufletele celor prezenți sentimente profunde legate de credință, țară și neam, iar, la final, cadrele didactice și elevii prezenți s-au prins într-o Horă a Unirii, simbolizând prin aceasta comuniunea cu întregul neam românesc de pretutindeni.

Elevii claselor a II-a A și a II-a B, coordonați de învățătoarele Viorica Brege și Maria Tirpe, au deslușit înțelesurile evenimentului istoric din lectura „Cuza Vodă și Unirea”, înțelesuri care au prins culoare într-o frumoasă expoziție de desene tematice realizate de ei. Apoi, cu stegulețe în mâini, s-au prins și ei într-o mare Horă a Unirii în curtea școlii.

Tot în această zi de 24 ianuarie, un echipaj format din trei elevi ai liceului au participat la concursul județean de istorie cu tema „La vremuri noi, om nou – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, iar un grup de elevi, împreună cu pr. prof. Radu Rus, directorul Liceului, l-au însoțit pe Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, la manifestările organizate în centrul municipiului Oradea, în cinstea Unirii Principatelor.

Te Deum în Șcheii Brașovului

Aniversarea celor 155 ani de la Unirea Principatelor a prilejuit șcheienilor motiv de mare bucurie. O parte din Junii Brașovului au plecat spre Sfântu Gheorghe pentru a defila călări cu steaguri unioniste ale Junilor și Tricolorul, pentru a oferi un spectacol românesc pe meleagurile Covasnei.

În Șcheii Brașovului celelalte grupuri de juni au participat la manifestarea dedicată evenimentului, care a început cu un Te Deum oficiat de un mare sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Brașov, Gheorghe Dănuț Benga, în prezența autorităților brașovene, între care s-au aflat prefectul județului Brașov, Mihai Mohaci, senatorul Nicolae Ochi, directorul Direcției de Cultură, George Mitran, care au susținut și alocuțiuni. A urmat un program de muzică patriotică realizat de Fanfara Militară, un program artistic susținut de Orchestra Arboteanca din raionul Dondușeni – Republica Moldova și scenete dedicate evenimentului de elevii brașoveni, conform celor precizate de pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Școli Românești, din Șcheii Brașovului. Festivitatea a continuat cu Hora Unirii, la care s-au prins toți cei prezenți. A urmat vizita la Școala Românească, unde a fost organizată o expoziție intitulată „Alexandru Ioan Cuza și Brașovul”, prezentată de pr. prof. dr. Vasile Oltean.

Comentarii Facebook


Știri recente