Manifestări cultural-religioase în parohia Tașca

Ziua de 6 august a fost un prilej de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Tașca, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț. Luni seară a fost oficiată Vecernia unită cu Litia, iar marți, 6 august, a fost slujită Sfânta Liturghie.

Praznicul Schimbării la Față a fost sărbătorit cu multă bucurie în parohia Tașca, Protopopiatul Piatra Neamț, de enoriașii din parohie și de credincioșii din localitățile învecinate. După cum a relatat pentru „Ziarul Lumina” pr. Ștefan Zaharia, coordonatorul activităților cu tineretul în Protopopiatul Piatra Neamț, răspunsurile liturgice la slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului au fost oferite de Corul „Laudate Dominum” al Bisericii „Sfântul Iulian din Tars” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”. Din soborul de preoți au mai făcut parte pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, și pr. prof. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi. Predica zilei a fost adresată de pr. prof. Constantin Muha, care a vorbit despre semnificațiile sărbătorii Schimbării la Față și despre importanța existenței mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, unde se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie.

Oamenii au fost îndemnați să fie purtători de lumină, de frumos și de bine, pentru ca „faptele bune să fie răsplătite în împărăția Lui cea plină de binecuvântare”. Părintele Florin Chirilă a transmis apoi binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, felicitându-l pe pr. paroh Dănuț Caia pentru frumoasa activitate misionară pe care o desfășoară cu sprijinul enoriașilor. Primarul comunei Tașca, Alexandru Drăgan, și-a exprimat bucuria de a participa la sărbătoarea Bisericii „Schimbarea la Față”, menționând că așteaptă cu emoție ziua sfințirii sfântului lăcaș aflat în construcție. La final, părintele Ciprian Marius Pop a susținut un repertoriu de cântări religioase. „La Tașca e un colț de rai în adevăratul sens al cuvântului, conturat prin spiritualitatea românească regăsită în trăirea creștină, dar și în frumusețea tradițiilor populare. Mă bucur că am putut veni cu familia aici, pentru a ne bucura și pentru a ne împrtăși și noi de lumina taborică pe care Hristos ne-o dă în dar. Vă felicit pentru tot ce faceți pentru propovăduirea chipului de lumină al dumnezeirii și pentru că aici, în Tașca, atât părintele, cât și domnul primar au înțeles că verticalitatea unui neam se conturează prin credință și tradiție”, a spus pr. Ciprian Marius Pop.

Comentarii Facebook


Știri recente