Manifestări cultural-religioase în parohia Popești

Primăria comunei Popești, parohia „Sfântul slăvitul Proroc Ilie Tezviteanul” Popești, Protopopiatul Iași 3 și Școala „Dimitrie Sturdza” Popești au organizat în perioada 19-21 iulie prima ediție a „Zilelor comunei Popești”.

În cadrul acestor manifestări a fost lansat compendiul monografic „Popeștii Iașilor – străveche vatră de civilizație pentru fiii comunei” și s-a inaugurat Muzeului local de etnografie „Dr. Emilia Pavel”, potrivit Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Volumul amintit este semnat de col (r) Grigore Radoslavescu și de dr. ing. Elena Florescu și a fost lansat în ziua pomenirii Sfântului Ilie la biserica parohială și la muzeul din Dumești. Au fost prezenți preoții slujitori din satele aparținătoare comunei dar și de la alte parohii și mănăstiri, cadre didactice, fii și fiice ale satului, elevi și studenți, numeroși localnici și turiști. Cartea amintită însumează 380 de pagini, cuprinzând opt capitole și un album monografic color în care sunt prezentate: satele comunei Popești între tradiție, mod de viață și evoluție demografică, apariția bisericilor ortodoxe cu rol în educarea civică a locuitorilor, evoluția învățământului, de la biserică la lăcașul școlii, dascăli și preoți, familiile domnitoare din Cârligătura și rolul lor în istorie, eroii comunei pe toate fronturile de luptă, străjeri credincioși ai Ortodoxiei, tradiții sătești și obiceiuri în conștiința locuitorilor, menținute din străbuni, s.a. „Am scris această carte în dar și ca recunoștință pentru enoriașii din Popeștii Iașilor, pentru cei care au ostenit în diferite domenii ale societății precum și pentru slujitorii bisericilor din satele aparținătoare comunei Popești”, a spus în cuvântul prilejuit de lansarea volumului Grigore Radoslavescu.

Activități diverse pentru locuitorii comunei

Întrucât în volumul monografic sunt dedicate pagini speciale doamnei Emilia Pavel, fiică a comunei Popești, la propunerea col. Grigore Radoslavescu, s-a hotărât ca tânăra instituție muzeală din centrul comunei Popești să poarte numele de „Muzeul etnografic Dr. Emilia Pavel”. În cuvântul de mulțumire, Emilia Pavel și-a manifestat recunoștința către preotul paroh Vasile Matcovici, către primarul Vasile Lupu, către prințul Dimitrie Sturdza, către profesoarele Maria Dorneanu și Maria Mirabela Tropan, către scriitorul Grigore Radoslavescu, și către cercetătoarea Elena Florescu, care au susținut și sprijinit înființarea muzeului. „Hramul bisericii din Popești este cea mai fericită zi din viața mea, întrucât, acum, la apusul vieții văd că îmi este recunoscută munca de o viață și este pecetluită prin acest lăcaș de cultură, care va aminti generațiilor viitoare despre cercetările mele etnografice și etnologice, despre cele peste 15 cărți scrise despre arta țărănească și populară din România și despre sacrificiual tinereții mele pe altarele slujirii poporului român”, a remarcat Emilia Pavel. Manifestările prilejuite de sărbătorirea comunei Popești, care au inclus, pe lângă cele două evenimente semnificative, întreceri sportive, activități cultural, recitaluri muzicale, întâlniri ale fiilor satului, lecturi din monografia comunei, vizite la muzeul de etnografie, dansuri populare și spectacole pentru tineret, s-au încheiat duminică, 21 iulie 2013. „Prima ediție a «Zilelor comunei Popești» s-a bucurat de un real succes, toți participanții apreciind buna organizare și desfășurare a acestora”, ne-a relatat pr. paroh Vasile Matcovici.

Comentarii Facebook


Știri recente