Manifestarea social-culturală „Iubirea de aproapele meu”

Proiectul „Iubirea de aproapele meu”, defăşurat de către Asociaţia „Liga Femeilor Ortodoxe” din județul Vâlcea, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Societatea Culturală „Anton Pann”, Asociaţia „Zâmbete Colorate” şi Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, continuă pentru al treilea an consecutiv în Eparhia Râmnicului, potrivit arhiram.ro.

Vineri, 13 februarie 2015, în cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, la Centru de Îngrijire şi Asistenţă din comuna Milcoiu, județul Vâlcea, s-a desfăşurat manifestarea social-culturală „Iubirea de aproapele meu”.

La aceasta manifestare au participat următorii invitaţi: Paul Stănişor, artist plastic; Gigi Poşircă, poet; Tatiana Mărcoianu, interpret muzică populară; Anca Mele, din partea Asociaţiei „Zâmbete Colorate”, și Zenovia Zamfir, iniţiatorul proiectului. Invitații au vorbi despre Dumnezeu, despre iubirea de aproapele, despre suferinţă şi despre nobleţea sufletească.

Un spectacol de muzică şi poezie a încununat clipa de bucurie, iar domnul profesor Georgescu a primit revista „Cultura Vâlceană”, cu poeziile sale publicate în luna decembrie 2014. Aurica Neferu, beneficiar al Centrului Social, a recitat câteva poezii, iar doamna Dana Muşat a multumit invitaţilor în numele Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din județul Vâlcea pentru darurile primite: alimente, îmbrăcăminte, cărţi etc.

Comentarii Facebook


Știri recente