Mănăstirea Vodița, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar pe teritoriul României, şi-a serbat hramul

Mănăstirea Vodiţa din Mehedinţi şi-a serbat în 17 ianuarie unul dintre ocrotitorii spirituali, Sfântul Antonie cel Mare.

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Episcopul Nicodim al Severinului şi Strehaiei.

În cuvântul său, ierarhul a prezentat câteva aspecte din viața și activitatea Sfântului Antonie cel Mare.

El i-a îndemnat pe credincioși la rugăciune şi i-a oferit ca modele în acest sens pe Sf. Cuv. Antonie cel Mare şi Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana, ctitorul aşezământului monahal.

Mănăstirea Vodița

Mănăstirea Vodița este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar pe teritoriul țării noastre. A fost întemeiată în secolul al XIV-lea, pe teritoriul comunei Vârciorova, în apropierea graniței dintre imperiul Austro-Ungar și Țara Românească. Vechea mănăstire a fost construită între anii 1370-1372, de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, pe cheltuiala domnitorului Vladislav I – Vlaicu Vodă. Ansamblul monastic a fost reconstruit în 1689 de boierul Cornea Brăiloiu, mare agă în timpul domniilor lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.

În urma războiului austro-turc încheiat cu Pacea de la Passarowitz din anul 1718, Mănăstirea Vodița a suferit mari distrugeri și a intrat într-o perioadă de decădere. În secolul al XIX-lea, clădirile fostei mănăstiri erau deja în ruină. La propunerea fundației „Societatea Vodița”, constituită în 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în ianuarie 1991 reînființarea Mănăstirii Vodița. În perioada următoare s-au construit în apropierea ruinelor originale biserica din lemn a așezământului și un corp de chilii, în care se află și stăreția și trapeza.

Foto credit: Episcopia Severinului şi Strehaiei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente