Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient, a aşezat sâmbătă, 1 octombrie 2016, piatra de temelie pentru viitorul Centrul de protejare și conservare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov din judeţul Ilfov, informează Radio TRINITAS. La slujbă au participat ierarhi, preoți și numeroși credincioși.
În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a mulțumit Preafericirii Sale pentru prezența la Mănăstirea Snagov.
În numele Patriarhului României, vă mulţumim Preafericirea Voastră pentru prezenţa şi slujba pe care aţi săvârşit-o aici la această aşezare a pietrei de temelie. Nădăjduim ca în scurt timp aici să fie un centru care să pună în lumină istoria acestui loc, dar şi un Paraclis închinat Sfântului Martir Antim Ivireanul şi Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. În acelaşi timp, adresăm cuvinte de mulţumire delegaţiei Bisericii Georgiei care se bucură văzând că fiul acestei Biserici şi al pământurilor georgiene este cinstit şi în Mănăstirea unde a fost egumen. De asemenea, mulţumim şi ierarhilor care însoţesc pe Preafericirea Voastră şi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan de Rustavi, conducătorul delegaţiei Bisericii Georgiei, a spus ierarhul.
La rândul său, Patriarhul Antiohiei a subliniat importanța activității tipografice a Sfântului Antim Ivireanul.
Tot astăzi, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea a vizitat si Mănăstirea ilfovenă Țigănești.
În cuvântul de binecuvântare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Antiohiei a rugat obștea Mănăstirii să se roage pentru poporul sirian și pentru instaurarea păcii în Orient.
Foto: Ziarul Lumina