Mănăstirea Sfânta Tecla din Siria urmează să fie redeschisă

Mănăstirea Sfânta Tecla din Maaloula, singura zonă din lume în care se mai vorbeşte încă limba aramaică, urmează să fie redeschisă.

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea al Antiohiei a vizitat săptămâna aceasta aşezământul monahal pentru a verifica stadiul lucrărilor de restaurare.

Vestigii salvate din cadrul mănăstirii afectate de conflictele armate din Siria. Foto credit: Patriarhia Antiohiei

Ansamblul monastic ce datează din secolul patru a avut de suferit din cauza conflictele armate din Siria, urmând ca în viitorul apropiat să fie redeschis împreună cu orfelinatul adiacent, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica pr. Gheorghe Costea, preotul comunităţii ortodoxe române din Siria.

Mănăstirea „Sfânta Tecla” se află în nordul Damascului, la 65 de kilometri şi la o altitudine de 1.600 m.

În anul 2013, stareţa mănăstirii, Pelaghia Sayyaf, împreună cu 11 monahii, a fost răpită de membri ai ISIS, fiind eliberate un an mai târziu.

Foto credit: Pagina de Facebook a Patriarhiei Antiohiei

Comentarii Facebook


Știri recente