Ctitorii Mănăstirii Putna au fost pomeniți vineri, la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de Arhiepiscopul Juraj de Michalovce și Košice, din Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehe și Slovaciei, împreună cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cu Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei.
„Pomenirea ctitorilor e un act deosebit de important în viața unei mănăstiri”, a explicat, la finalul slujbei de pomenire, arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.
Părintele arhimandrit a subliniat faptul că doi dintre ctitorii așezământului monahal sunt trecuți în rândul sfinților: Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare și Sfântul Iacob Putneanul.
Totodată, arhim. Melchisedec Velnic a vorbit despre chemarea fiecăruia de a fi ctitor de suflete, prin grijă și bunătate.
„Ai auzit că unul are un necaz, fii alături de el. Ai auzit că cineva are nevoie de un bănuț și ai de unde, mergi și îl sprijină. Dacă nu ai acestea, atunci dă un cuvânt de folos, dă un cuvânt ziditor, și tot te-ai făcut ctitor al acelui suflet.
„Mare lucru este să ctitorim în mod deosebit suflete. A ctitori un suflet nu este altceva decât a-l aduce pe acela în față, a-l așeza în față și a-l pune pentru totdeauna în fața lui Dumnezeu”, a adăugat părintele arhimandrit.
Sfântul Ștefan a înțeles rolul călugărilor
De asemenea, starețul Mănăstirii Putna a vorbit despre felul în care Sfântul Ștefan cel Mare a înțeles rolul călugărilor, pe care îi numea „rugătorii mei”.
„Sfântul Ștefan a înțeles rostul călugărilor într-o țară și de aceea a ctitorit mănăstiri. A ajutat cele câteva mănăstiri care erau deja atunci existente în Moldova. A înțeles rostul călugărilor pentru întreaga lume și de aceea a ajutat foarte mult mănăstirile din Muntele Athos.”
„Călugării sunt jertfa unei Biserici, a unui neam, a lumii întregi”, a spus starețul Mănăstirii Putna.
Totodată, arhim. Melchisedec Velnic a făcut referire la faptul că pelerinajul la mănăstiri nu este un simplu act de devoțiune, ci o căutare conștientă a lui Dumnezeu și o recunoaștere a jertfei monahilor.
„Pelerinii la mănăstiri înțeleg sau se simt atrași de rostul mănăstirilor, de a fi locul jertfei călugărilor și locul primirii darului lui Dumnezeu”, a adăugat acesta.
Foto credit: Mănăstirea Putna











