Mănăstirea Piatra Scrisă şi-a sărbătorit hramul. Aşezământul monahal datează din 1788

Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin şi-a sărbătorit hramul în Duminica Tuturor Sfinţilor. Aşezământul monahal datează din 1788, informează Episcopia Caransebeşului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

La evenimentul liturgic a participat un număr mare de credincioşi veniți atât din Episcopia Caransebeșului, cât și din alte regiuni ale țării.

Părintele Episcop L-a rugat pe Mântuitorul Hristos „să ne ajute tuturor să pășim pe urmele Lui și pe urmele sfinților”.

„Toți suntem chemați la sfințenie și la desăvârșire, așa cum ne spune Domnul «fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este»”, a explicat ierarhul.

Așezământul monahal de la Piatra Scrisă a luat ființă în locul în care a fost descoperită, pe o stâncă, icoana Sfintei Treimi, apărută acolo în mod miraculos, considerându-se astfel că locul a fost anume ales de Dumnezeu pentru construirea lăcașului Său sfânt.

Mănăstirea se află la 25 de kilometri distanță de Caransebeș, pe drumul E70, înspre Băile Herculane.

Foto credit: Episcopia Caransebeşului

Comentarii Facebook


Știri recente