Mănăstirea Moldovița a fost resfințită

Biserica Mănăstirii Moldovița din județul Suceava, a fost resfințită astăzi, 25 august 2013, de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de Preasfințitul Meletie, Episcop de Hotin și de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a arătat importanța credinței în puterea Mântuitorului Iisus Hristos și a subliniat: „Marea este oglinda vieții omului. Uneori ea este liniștită, cum este și sufletul nostru, când ne mărturisim păcatele, când ne împăcăm cu toți semenii noștri și cu Dumnezeu. Atunci sufletul nostru se aseamănă cu marea care este liniștită. Noi când suntem liniștiți, când lepădăm păcatul, și când sorbim harul lui Dumnezeu prin rugăciune, și când luăm merindea vieții veșnice prin Sfânta Împărtășanie, cu adevărat toate cele dimprejur și din sufletul nostru se oglindesc. Cel mai mare dar pe care îl avem de la Dumnezeu este viața noastră, cu sufletul cel nemuritor în care El se oglindește întocmai. Totdeauna noi trebuie să gândim că Dumnezeul nostru iubitor, Sfânta Treime, Și-a pus chipul Său în firea noastră. Pentru că noi gândim, noi hotărâm ce vrem să facem! Iar gândirea vine din minte, care-L reprezintă pe Tatăl; noi făptuim și făptuirea vine din voință, care-L închipuie pe Fiul; noi ne bucurăm simțirile noastre, dar simțirea noastră închipuie pe Duhul Sfânt”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul de felicitare transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și i-a oferit maicii starețe Benedicta Tatulici Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. La rândul ei, stareța așezământului monahal a dăruit celor patru ierarhi prezenți câte o icoană brodată, realizate în atelierele Mănăstirii Moldovița.

În încheierea evenimentului, la îndemnul maicii starețe, toți cei prezenți l-au felicitat pe Înaltpreasfințitul Pimen, cu ocazia aniversării zilei de naștere. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților le-a mulțumit binecuvântându-i.

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente