Mănăstirea Ghighiu | 60 ani de la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca

S-au împlinit duminică 60 ani de la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca la Mănăstirea Ghighiu. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În timpul slujbei, ierarhul a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.

Mai departe, Părintele Episcop a rostit un cuvânt în care a vorbit despre Duminica Ortodoxiei, ‘pe care noi o considerăm o sărbătoare şi o victorie a Ortodoxiei în veacul al IX-lea’. Aceasta ‘este bucuria şi nădejdea celor care iubesc Biserica, a celor care Îl slujesc pe Mântuitorul Hristos şi Îl caută’.

Referindu-se la Icoana Maicii Domnului Siriaca, ce veghează timp de şase decenii în biserica aşezământului monahal, PS Timotei a explicat că ‘maicile din mănăstire, împreună cu un grup de credincioşi care vin permanent să aducă rugăciunile lor înaintea acestei sfinte icoane, au strâns numeroase mărturii ale minunilor pe care cinstita icoană a Maicii Domnului le-a săvârşit în acest timp’.

Icoana Maicii Domnului – Siriaca / © Basilica.ro

Printre minunile săvârşite se numără ‘foarte mulţi oameni bolnavi vindecaţi’. De asemenea, ‘foarte multe femei care nu au putut avea copii’ şi s-au rugat la Icoana Maicii Domnului ‘au primit de la Dumnezeu acest dar’.

‘Înălţăm şi noi smerită rugăciune pentru a ne ocroti şi a duce rugăciunile noastre înaintea Milostivului Dumnezeu, pentru a ajuta mănăstirea în care se află şi credincioşii pelerini care vin aici cu această dorinţă de a se apropia de Dumnezeu prin rugăciunile către Preacurata Sa Maică’, s-a rugat Preasfinţia Sa.

Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 15 februarie, a luat hotărârea ca din 2019 Calendarul Bisericii Ortodoxe Române să fie îmbogățit cu o nouă sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

Icoana Maicii Domnului – Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.

Mănăstirea Ghighiu se află la o distanţă de aproximativ 5 km de oraşul Ploieşti şi este una dintre puţinele vetre monahale care au ca hram Izvorul Tămăduirii.

Comentarii Facebook


Știri recente