Mănăstirea Frăsinei | Arhiepiscopul Râmnicului a vorbit despre „lucrurile mici care dau măsura dragostei și jertfelniciei față de aproapele”

„Măsura dragostei și jertfelniciei față de aproapele nostru este dată de lucrurile mici: grija față de săraci, de cei flămânzi și însetați, de cei bolnavi și de cei aflați în situațiile cele mai dificile ale vieții lor”, a subliniat IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în predica rostită duminică la Mănăstirea Frăsinei.

„Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ne arată cât de importante sunt faptele noastre. Omul va fi judecat  la  această a doua venire, după faptele și după credința sa”, a adăugat chiriarhul. „Suntem datori să-l cinstim pe Domnul nostru nu doar cu vorba, ci căutând să sprijinim pe cei aflați în neputință pentru că, iată, Sfântul Evanghelist Matei ne încredințează că Mântuitorul Se identifică cu toți cei de lângă noi”.

Părintele Arhiepiscop a atras atenția asupra faptului că „faptele bune pot fi săvârșite numai în timpul vieții pământești pentru ca sufletul nostru să trăiască veșnic lângă Dumnezeu și nu veșnic în osândă”.

„Să folosim timpul vieții pentru a ne curăţi de păcate ca unii care săvârșesc faptele cele bineplăcute lui Dumnezeu”, a îndemnat la final Înaltpreasfinția Sa. „Prin harul lui Dumnezeu suntem chemați să devenim părtași Împărăției celei gătite nouă de la facerea lumii”.

Potrivit site-ului oficial al Eparhiei, în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Varsanufie a hirotonit în ierodiacon pe unul dintre viețuitorii Mănăstirii Frăsinei.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente