Mânăstirea Cozia și-a serbat hramul

Mânăstirea Cozia, ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân, și-a serbat hramul într-un cadru liturgic solemn, ieri, 8 iunie, de praznicul Sfântei Treimi.

Ceremonia a început în seara zilei de 7 iunie cu Slujba Privegherii și a continuat luni cu Acatistul Sfintei Treimi, Sfânta Liturghie Arhierească și Parastasul de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, și un sobor de 40 de preoți, stareți și diaconi, de la parohiile și mânăstirile din episcopie și din țară, la strană dând răspunsuri Corul Mânăstirii Stavropoleos din București, condus de Prof. Drd. Sorin Emanuel Pană.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost hirotoniți, părintele diacon Mihai Gorgan în preot pe seama capelei Seminarul Teologic Liceal ‘Sf. Nicolae’ din Rm. Vâlcea, iar monahul Daniel a fost hirotonit în ierodiacon pentru Mânăstirea Turnu.

La evenimentul sărbătoresc de ieri au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și de stat, personalități culturale, istorici, profesori, preoți și credincioși din județ și din țară.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre Dogma Sfintei Treimi care reprezintă adevărul de temelie al învățăturii creștine și suprema taină a existenței, arătând că: „Mai mare sărbătoare decât praznicul Sfintei Treimi nu există: Tatăl, care a creat lumea, Fiul, care a mântuit și restaurat firea umană și Duhul Sfânt, care sfințește și desăvârșește lumea”. De asemenea, Preasfințitul Părinte Gherasim a subliniat că: „Fericitul ctitor Mircea Voievod nu a găsit un apărător mai mare pentru această Sfântă Mânăstire decât Sfânta Treime, care a creat lumea nevăzută – adică îngerii și lumea văzută – adică lumea în care trăim, ne mișcăm și suntem”.

Sursa: episcopia-ramnicului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

28 noiembrie: Ziua Bucovinei

Ziua Bucovinei este serbată anual pe 28 noiembrie. Legea privind declararea acestei sărbători a fost promulgată în data de 28 octombrie 2015. Această sărbătoare marchează momentul în care, după aproape un secol şi jumătate de…