Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului anunță restaurarea Mănăstirii Corbii de Piatră printr-un proiect cofinanțat de Institutul Național al Patrimoniului.
Proiectul intitulat „Eradicare umiditate, restaurare și punere în valoare a Mănăstirea Corbii de Piatră” are ca obiectiv protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, stimulând turismul și dezvoltarea economică în comuna Corbi, județul Argeș.
Parteneri ai proiectului sunt Fundația Corbii de Piatră și Asociația Sport Media.
Mănăstirea Corbii de Piatră
Mănăstirea Corbii de Piatră are o atestare documentară din 1512, fiind înființată de monahia Magdalena, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica a fost închinată sfântului domnitor Neagoe Basarab, motiv pentru care lăcașul de cult a avut statutul de mănăstire domnească.
Unicitatea ei este dată de altarul dublu racordat la o singură navă, particularitate regăsită numai în Bulgaria, la Saborenata Tarcva și Tarcvata.
Informațiile documentare, expresivitatea inscripțiilor grecești și frumusețea iconografică reprezintă dovada existenței nucleelor monastice de tip anahoretic în Țara Românească, mai înainte de organizarea Bisericii muntene din secolul al XIV-lea.
Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului