Mâna Stângă a Sfântului Haralambie, de la Mănăstirea Mega Spileo din Grecia, va fi adusă spre închinare, la Catedrala Episcopală din Alexandria, în perioada 29 august – 1 septembrie, cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfântul Alexandru”.
Programul include slujbe arhierești, procesiuni și privegheri, atât la Catedrala Episcopală, cât și la Mănăstirea Pantocrator, unde moaștele vor fi mutate începând cu data de 30 august și vor rămâne până până în 1 septembrie, ora 22:00.
În data de 1 septembrie, se marchează două momente speciale: începutul noului an bisericesc și ziua de întronizare a Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.
Program
- Vineri, 29 august – Alexandria (Catedrala Episcopală)
- 08:00 – Întâmpinarea delegației Mitropoliei de Kalavrita, Grecia, cu Mâna Sfântului Haralambie
- 09:00 – Sfânta Liturghie Arhierească
- 18:00 – Slujba Vecerniei cu Litia
- 20:00 – Procesiune religioasă pe străzile municipiului Alexandria
- 21:00 – Priveghere în Catedrala Episcopală
- Sâmbătă, 30 august
- ora 8:30 – Paraclisul Sfântului Alexandru
- ora 9:00 – Sfânta Liturghie în parcul Catedralei
- ora 16:00 – Mâna Sf. Haralambie va fi adusă din Alexandria la Mănăstirea Pantocrator
- Duminică, 31 august
- ora 08:30 – Acatistul Mântuitorului
- ora 09:00 – Sfânta Liturghie Arhierească în aer liber
- 16:00 – Procesiune cu Mâna Sfântului Haralambie la Mănăstirea Pantocrator
- Moaștele vor rămâne spre închinare la Pantocrator până în 1 septembrie, ora 22:00
- Luni, 1 septembrie – Mănăstirea Pantocrator
- ora 08:30 – Acatistul Sfântului Haralambie
- ora 09:00 – Sfânta Liturghie Arhierească
- ora 18:00 – Slujba Vecerniei
Foto credit: Creștinortodox.ro






