„Maica Domnului rămâne pentru întreaga Biserică ocrotitoare, acoperământ, bucurie, reazem, nădejde. Ea este nădejdea mântuirii noastre, către ea se înalță cele mai frumoase și mai profunde rugăciuni. Din întreg tezaurul de cult al Bisericii, cele mai pline de nădejde și de evlavie rugăciuni sunt închinate ei”, a subliniat marți Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Plumbuita din Capitală, care a serbat hramul altarului de vară, Acoperământul Maicii Domnului.
„Sărbătoarea aceasta are legătură și cu cea mai evlavioasă femeie, care a arătat față de Maica Domnului cinstirea cuvenită. Ea a fost o înțeleaptă augustă și pentru scurt timp Împărăteasa Bizanțului, Pulheria, fiică de împărat și soră de împărat, care a primit la vârsta de 15 ani titlul de augustă și care l-a protejat pe fratele ei mai mic, Teodosie al II-lea, Teodosie cel Tânăr sau numit și Teodosie cel Mic”, a amintit ierarhul.
„Ea a construit Biserica Vlaherne, biserica în care s-a întâmplat minunea pe care noi astăzi ne-o amintim și către care ne îndreptăm nădejdile, cerând ca Maica Domnului să ne acopere cu cinstitul ei acoperământ.”
Un altar în cinstea Maicii Domnului
„Iubiți credincioși, în urmă cu opt ani, în această zi, într-o mănăstire unde era cinstit Sfântul Ioan Prorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, s-a ridicat acest altar închinat Acoperământului Maicii Domnului, acest altar care, în cele mai multe luni, șase, șapte, poate chiar și opt luni din an, oferă credincioșilor posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, referindu-se la altarul de vară al Mănăstirii Plumbuita, sfințit în 2016.
„Biserica acestei mănăstiri era potrivită pentru o obște mică, pentru o obște de douăzeci-treizeci de călugări, nu mai mare. Ce s-ar întâmpla dacă mulțimea care vine la o biserică sau la o mănăstire nu ar putea participa la slujbă?”
„Acest altar, ca și alte multe altare, continuă evlavia și tradiția Împărătesei Pulheria, care a construit în Constantinopol cel puțin trei biserici care au dăinuit multe veacuri, iar Biserica Vlaherne, unde s-a arătat Preacurata Născătoare de Dumnezeu în anul 911, cu cinstitul ei acoperământ, ocrotind pe toți cei care erau în biserică, se păstrează și astăzi”, a continuat Preasfinția Sa.
„Ne rugăm ca Maica Domnului să ne ocrotească pe toți, să ne acopere cu cinstitul ei acoperământ, așa cum s-a simțit prezența ei în Biserica din Vlaherne, așa cum este cinstită pretutindeni, așa cum în locurile ei de închinare, nu doar de la noi sau din Muntele Athos sau din Grecia, din Țara Sfântă, sunt câteva sanctuare unde se adună sute de mii de oameni, cinstind-o pe Maica Domnului.”
„Celor care au cinstit-o de demult în istorie și celor care o cinstesc și astăzi ne adăugăm și noi cu smerenie, rugând-o să ne ajute și să ne ocrotească totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”, a încheiat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Altarul de vară al Mănăstirii Plumbuita a fost construit pentru slujirea de vară a Sfintei Liturghii, în condițiile în care biserica veche a mănăstirii este foarte mică.
Foto: Diac. Andrei Duță