Maica Domnului ne poartă în grija sa şi când o rugăm, şi când nu o rugăm: PS Varlaam Ploieşteanul

„Sfânta Scriptură ne învaţă că Maica Domnului ne ajută nu numai atunci când îi cerem ajutorul”, ci şi din propria sa iniţiativă aşa cum s-a întâmplat la nunta din Cana Galileii, a afirmat miercuri PS Varlaam Ploieşteanul la Catedrala Patriarhală.

Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie în ziua Naşterii Maicii Domnului la altarul exterior al Catedralei.

„Avem această încredinţare a faptului că Maica Domnului ne poartă în grija sa şi când o rugăm, şi când nu o rugăm”, a precizat ierarhul.

El a îndemnat să-i cerem Maicii Domnului lucruri în vederea mântuirii noastre. „Să ne adresăm ei cu credinţă şi cu convingerea că tot ceea ce cerem de la ea, spre folosul nostru sufletesc şi al celor din jur, ea va împlini”, a subliniat Părintele Episcop.

PS Varlaam Ploieşteanul i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfintei Fecioare Maria şi le-a transmis tuturor credincioşilor binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Comentarii Facebook


Știri recente