Maica Domnului, cinstită în parohia năsăudeană Suplai

Preoții din cercul pastoral „Mocod” s-au reunit duminică, 18 august 2013, în Filia Suplai a Parohiei Poienile Zăgrii din Protopopiatul Năsăud. Aici, soborul celor 12 preoți slujitori, alături de preotul paroh Ovidiu-Teodor Oltean au săvârșit Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 17:00 în Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului, potrivit Radio Renașterea. La popasul duhonicesc din comunitatea dreptmăritoare de la poalele Țibleșului au participat un număr mare de credincioși din parohie, momentul duhovnicesc fiind unul așteptat cu multă bucurie de localnici, ca de altfel, fiecare manifestare de acest fel care s-a desfășurat în această comunitate. Evenimentul de la Suplai s-a dorit a fi o continuare a slujbelor închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu oficiate în biserica parohială închinată Sfintei Marii cu ocazia hramului bisericii. Astfel, cuvântul de învățătură rostit de părintele Florentin Moldovan de la Parohia Perișor precum și discuțiile cu credincioșii prezenți au avut ca și temă preacinstirea Maicii Domnului.Tot în acest sens credincioșii prezenți împreună cu preoții slijitori au cântat și câteva pricesne închinate Sfintei Fecioare. Fiind o comunitate păstrătoare cu sfințenie a dreptei credințe precum și a bunelor tradiții creștinești, credincioșii din Suplai au receptat momentul duhovnicesc ca fiind o bună oportunitate de a-și exprima credința pe care o mărturisesc și în mod deosebit bucuria rugăciunii în comun, de această dată în comuniune cu soborul preoților slujitori. De aceea, entuziasmul credincioșilor parohieni a venit în completarea misiunii preoțești, întregul moment de rugăciune constituindu-se într-o autentică slujire.

Ca fiecare întrunire a cercului pastoral-misionar „Mocod”, și reuniunea de la Suplai se înscrie în rândul activităților misionare care au marcat profund comunitățile în mijlocul cărora și-a desfășurat activitatea. Prezența mare a credincioșilor la rugăciune, cuvântul de învățătură transmițător al unui mesaj clar, precum și dialogurile dintre preoți și credincioși lămurind diferite aspecte legate de cultul Maicii Domnului, stând mărturie în acest sens. În această ordine se încadrează și cuvântul de încheiere al parohului Ovidiu-Teodor Oltean, exprimând mulțumirea credincioșilor parohiei față de bucuria unei astfel de moment.

Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Suplai, a fost construită între anii 1973-1975. Târnosirea bisericii a apărut ca o necesitate datorată înmulțirii numărului de locuitori și implicit a numărului de credincioși ortodocși din localitate, biserica veche devenind neîncăpătoare pentru cei prezenți la sfintele slujbe. Între anii 1984-1986, pereții interiori ai bisericii au fost împodobiți cu pictură executată în tehnica „tempera”, tot în această perioadă efectuându-se și o seamă de lucrări de reparații exterioare. Ca urmare a acestor lucrări, în data de 8 iunie 1986, biserica a fost sfințită de Înalt Preasfințitul Teofil Herineanu, arhiepiscopul Clujului. În vecinătatea bisericii parohiale se păstrează vechea biserică ce datează din anul 1711, construită din lemnul rezultat din dărâmarea unei alte biserici ce data de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Hramul acestei biserici este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

Cercul pastoral-misionar „Mocod” este format din preoții slujitori în parohiile aparținătoare comunelor Nimigea, Zagra și Chiuza. Misiunea cercului se concretizează în întruniri lunare și săvârșirea diverselor slujbe religioase în parohiile aparținătoare. De activitatea cercului preoțesc este responsabil părintele Dan Vasile, parohul de la Mocod. Următoarea activitate misionară a cercului pastoral se va desfășura în data de 22 septembrie în parohia Runcu Salvei.

Comentarii Facebook


Știri recente