„M-am născut a doua oară când m-am călugărit”

Cât a fost în lume, s-a îngrijit de cele ale lumii, după rânduiala creștinească. Încă de copiliță a muncit din greu, la sapă. Apoi s-a măritat și a dat naștere la 10 copii. A văzut ororile războiului, ale foametei și ale morții. A înțeles zădărnicia vieții omului și a ales la 66 de ani calea monahismului. Astăzi, la 80 de ani, maica Isidora Uncrop își trăiește împăcată bătrânețile, alături de fiica sa, monahia Marcela, în sudul însorit al țării, la Mănăstirea Brâncoveni.

Aproape de heleșteiele mănăstirii, printre orătăniile din gospodărie, cea mai vârstnică maică a așezământului monahal oltean muncește fără preget. „Meseria mea, la 80 de ani, este creșterea puilor. De 9 ani, fac ascultarea asta. Nu pot să stau. N-am stat în tinerețile mele. De mic copil fac treabă. Pun cloșcușoare. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ies puii. Eu îi îngrijesc. Îi dau afară la soare, le dau mâncare, le fac crupușoare, la râșniță, și le împărțesc mâncarea. Trebuie să stau între ei, că vin ciorile și le mănâncă mâncarea. Și de coțofene îi păzesc, că îi mănâncă cu totul, cât sunt mici”, vorbește energic maica Isidora. Din când în când, trece cu lama unui cuțit lung peste mănunchiul de foi de ceapă verde, ținut strâns cu mâna stângă, deasupra unui tocător. Pufică, un puișor pipernicit, cam bolnav, urcat pe un colț al mesei, asistă fără apetit la festinul pregătit de stăpână frățiorilor care împânzesc curticica îngustă și lungă.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente