Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a slujit în a doua zi de Paști la Catedrala „Nasterea Domnului” din municipiul Brăila. Cu o zi mai devreme, lăcaşul de cult a împlinit 33 de ani de la aşezarea pietrei de temelie.
La slujbă au participat copii, tineri şi credincioşi de toate vârstele.
În timpul predicii, Arhiepiscopul Casian a subliniat importanța sărbătorii şi a subliniat că „Luminoasa sărbătoare a Învierii Domnului, în continuarea primei zile, ne aduce aminte de apele baptismale, de botezul care la început a fost un dar de la Domnul în cadrul sărbătorii Învierii şi a rămas şi acum botezul, confirmare personală a Luminii harului Preasfintei Treimi în Hristos şi în Biserică”.
„Sărbătorim 33 de ani de la aşezarea temeliei harice a acestei minunate biserici care verticalizează toate jertfele, vredniciile, cultura şi deschiderea extraordinară a oraşului Brăila la gurile Dunării, pe plan local, naţional şi international”, a mai spus ierarhul.
Corul mixt „Trison” din municipiu şi elevii din grupul catehetic al parohiei au susţinut un concert de cântece pascale.
La final, au fost binecuvântate tradiţionalele ofrande pascale și hrana pregătită pentru semenii fără posibilităţi materiale la cantina din cadrul Așezământului cultural și social – filantropic al parohiei.
Catedrala „Naşterea Domnului” din municipiul Brăila se numără printre primele biserici ale căror piatră de temelie a fost aşezată imediat după evenimentele din 1989, la data de 16 aprilie 1990, în ziua a doua a praznicului Învierii Domnului.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos / Costiuc Petrică





