Lucrările conferinţei pastoral-misionare de primăvară în Protopopiatul Giurgiu

Miercuri 27 mai, la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din localitatea Slobozia de Giurgiu s-au desfăşurat lucrările Conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară din Protoieria Giurgiu, dedicate anului: „2015 – Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și ,,Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete”. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în altarul de vară al mănăstirii.

La lucrările conferinţei care au fost prezidate de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, au luat parte preoţii din Protopopiatul Giurgiu.

Referatele care au fost susţinute cu acest prilej au tratat temele: Misiunea pastorală a Bisericii la nivelul parohiilor urbane și rurale, Misiunea monahismului în viața Bisericii, dar și viața și opera Sfântului Ioan Gură de Aur, potrivit episcopiagiurgiului.ro.

Totodată, au fost aduse în discuţie şi diverse probleme curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului, insistându-se asupra continuării activităţii administrativ-gospodăreşti, social filantropice şi culturale la nivelul fiecărei parohii.

Comentarii Facebook


Știri recente