Lucrări de reabilitare la Biserica Sf. Vineri din municipiul Pitești

La Biserica Sf. Vineri din municipiul Pitești au început lucrările de consolidare, restaurare și reabilitare a acestui important monument de artă al orașului.

Parohia va primi asistență financiară nerambursabilă Regio pentru valorificarea și promovarea potențialului turistic-cultural local în cadrul Axei prioritare 5, după cum ne-a transmis Pr. Ciprian Necula. Valoarea totală a contractului este de 8.131.281 lei, din care suma eligibilă nerambursabilă este de 6.249.593,52 lei, iar cofinanțarea bisericii este de 124.991,87 lei. Pentru realizarea acestui proiect a fost nevoie de patru ani de muncă, iar implementarea va dura 20 de luni, urmând a se finaliza în primăvara anului 2015. Proiectul vizează restaurarea, reabilitarea și conservarea ansamblului – clădirea bisericii (454 mp), casa parohială (224 mp), aleile și gardul de împrejmuire. Banii vor acoperi consolidarea bisericii, precum și o serie de restaurări, de la cele de pietrărie, de zidărie și tâmplărie, până la cele legate de pictura interioară de vitralii și mobilier. Casa parohială va deveni muzeu, iar curtea bisericii se va reamenaja în totalitate.

Proiectul este gândit pentru ca ansamblul Bisericii Sf. Vineri să devină un punct de atracție pentru argeșeni și pentru toți turiștii care vor vizita municipiul Pitești.

Biserica Sf. Vineri – scurt istoric

În anul 1817, Ion Ungurelu a început construcția bisericii Sfânta Vineri, dar după un an acesta a decedat. Construcția bisericii a fost continuată de fiul său Alexandru Ungurelu care a terminat-o în toamna anului 1827.

După 1900 creșterea continuă a populației și dezvoltarea rapidă a orasului Pitești au facut ca biserica Sf. Vineri să devină neâncăpătoare. De aceea în anul 1904, la inițiativa preotului Ioan Becescu , s-a început construcția unei noi biserici (cea actuală). Planurile noii biserici cât și a mobilierului interior au fost executate de arhitectul Ion N. Socolescu.

Picturile interioare au fost executate de un faimos pictor al acelor timpuri, Dumitru Marinescu, fost rector al Academiei Belle din București

Construcția noii biserici a fost finalizată în data de 19 octombrie 1908

Comentarii Facebook


Știri recente