Lucrări de construcţie la prima biserică de zid, ortodoxă română, din Spania

În acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu, în Parohia Ortodoxă Română ,,Botezul Domnului” din Roquetas de Mar, Provincia Almeria, Spania, s-au continuat lucrările la noua biserică, cu sprijinul creştinilor care au jertfit pentru Casa Tatălui Ceresc, din ceea ce Dumnezeu le-a dăruit.

De mare însemnătate pentru comunitatea ortodoxă română din Roquetas de Mar, este faptul că, în urma unui concurs de dosare, Departamentul Politici Pentru Românii de Pretutindeni, din cadrul Guvernului României, a semnat cu Parohia, un contract de finanţare în valoare de 20 000 lei, pentru lucrările exterioare de la biserica nouă, bani care se vor primi la sfârşitul perioadei în care se vor implementa activităţile cuprinse în proiect.

„Ţinem să mulţumim pe această cale conducerii Departamentului Politici Pentru Românii de Pretutindeni, din Guvernul României, precum şi Domnului Nicolai Dascaliuc, de la firma Nicolas Holding, domnului Dumitru Grigore Marcu, care au contribuit substanţial la lucrările ce s-au efectuat la faţada bisericii, familiei Istrate Solcanu, care a cumpărat marmura din biserică, muncitorilor şi nu în ultimul rând bunilor credincioşi din parohia noastră, care au înţeles necesitatea unui ajutor concret pentru lucrările efectuate la noua biserică.

De asemenea, dorim să evidenţiem bunele relaţii cu autorităţile locale, atât bisericeşti – catolice, cât şi laice. În acest sens, aducem mulţumiri Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Episcop Adolfo González Montes, Episcopul Catolic de Almeria, pentru deschiderea şi dragostea manifestată faţă de comunitatea noastră, Domnului Primar Gabriel Amat, Primarul din Roquetas de Mar, un apropiat al comunităţii noastre.

Prin grija Preasfinţitului Părinte Episcop Adolfo González Montes, cu concursul conducerii Deputacion de Almeria, al Preşedintelui Gabriel Amat, Primarul Roquetasului, s-a hotărât alocarea unei sume de 5000 de euro, pentru continuarea lucrărilor bisericii noastre, din partea Deputacion de Almeria.

Aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ajutorul, Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, pentru grija şi dragostea părintească, precum şi tuturor celor care, ştiuţi sau neştiuţi, au contribuit până acum la lucrările efectuate”, ne-a declarat Pr. Gheorghe Adrian Fofiu.

Comentarii Facebook


Știri recente