Lucrarea Duhului Sfânt se vede în oamenii care se roagă: Episcopul Veniamin la hramul Mănăstirii Găvănoasa

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a oficiat duminică Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Pogorârea Sfântului Duh” din Găvănoasa, raionul Cahul. 

Preasfințitul Părinte Veniamin a vorbit despre lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt, care se vede în „oamenii care se roagă”.

„Să-L chemăm pe Duhul Sfânt să se sălășluiască întru noi și să ne curețe de toată întinăciunea. Să-L chemăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească spre tot lucrul cel bun. Să-L chemăm pe Duhul Sfânt să ne dea înțelepciune și, mai ales, să ne ferească de orice răutate. Să-L chemăm pe Duhul Sfânt să înnoiască gândirea noastră și să o sfințească”.

„Să nu mai rămânem doar la lucrurile acestei lumi atașându-ne de ele și legându-ne de ele, ci să vedem dincolo de această lume, pentru că, după trecerea din această lume, toate rămân în lumea de aici, trupul nostru rămâne aici, dar sufletul se duce la Dumnezeu. Noi trebuie să ne sfințim sufletele și să avem inimile curate, pentru că, numai astfel, putem face cămară lui Dumnezeu în inima noastră”, a subliniat Preasfinția Sa.

„Duhul Sfânt ne sfințește, iar lucrarea Duhului Sfânt se vede în oamenii care se roagă. Oamenii care s-au umplut de Duh Sfânt în lumea aceasta, au dobândit multe harisme și daruri de la Dumnezeu. Unii au dobândit darul vindecării, alții au dobândit darul înainte-vederii”, a exemplificat ierarhul”.

Episcopul Basarabiei de Sud a vorbit despre eforturile de finalizare a așezământului monahal, închinat Pogorârii Sfântului Duh.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru această bucurie. Vreau să mulțumesc în mod special părinților și maicilor de la această mănăstire, care, așa cum vedeți și dumneavoastră, începe să prindă viață”, a spus Preasfinția Sa.

Preasfințitul Părinte Veniamin a amintit de monahia Dionisia, trecută la Domnul în anul 2023, prin eforturile căreia au fost menținute lucrările de construcție ale așezământului monahal.

„Trebuie să continuăm lucrarea duhovnicească începută de maica Dionisia, mulți dintre dumneavoastră ați cunoscut-o și ați văzut cu câtă dragoste, cu câtă smerenie, stătea aici și o ardea soarele, în bătaia vântului iarna, însă ea cu nădejde la Dumnezeu că Dumnezeu nu o va părăsi, ci o va ajuta să ducă la bun sfârșit acest proiect măreț de zidire a mănăstirii, de zidirea acestei oaze duhovnicești care să contribuie la sfințirea celor care vor păși pragul mănăstirii ca să se roage aici”.

Ulterior, Preasfinția Sa l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Varsanufie Bordeianu, slujitor al așezământului monahal.

La final, arhimandritul Casian Teoreanu, administratorul mănăstirii, a mulțumit tuturor ctitorilor și binefăcătorilor așezământului și i-a oferit ierarhului o copie a icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”.

„Vă mărturisesc că îi spun tot timpul Preasfințitului tot ceea ce se face în mănăstire și mai ales minunile pe care le-am petrecut numai în trei luni de zile. Aș putea să spun că am trăit trei ani”, a spus arhimandritul Casian Teoreanu.

„Împreună cu maicile ne-am spus așa: Hai să ne ocupăm de casa Lui Dumnezeu și Dumnezeu se va ocupa de casa noastră. Ne rugăm Maicii Domnului și Duhului Sfânt să vină asupra noastră, ca să ne ocrotească”, a adăugat părintele arhimandrit.

Mănăstirea a fost înființată de Mitropolitul Petru al Basarabiei și se află încă în construcție.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud


Știri recente