Lucrarea de mântuire nu se face întâmplător, ci după un anumit plan al înțelepciunii lui Dumnezeu, spune Părintele Patriarh

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem că lucrarea de mântuire nu se face întâmplător, ci se face după un anumit plan al înțelepciunii lui Dumnezeu. Iar cei care participă la acest plan devin slujitori ai lui Dumnezeu și sunt cinstiți în Împărăția cerurilor în veșnicie, dar și în viața Bisericii”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel în Duminica dinaintea Botezului Domnului, 02 ianuarie 2022.

Patriarhul României a spus că „Botezul Domnului în Iordan a fost pregătit și cel care a lucrat cel mai mult pentru pregătirea lui a fost Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului”.

Predica rostită de Preafericirea Sa duminică, la Paraclisul Reședinței Patriarhale, s-a concentrat pe activitatea Sfântului Ioan și pe importanța Botezului Domnului în planul de mântuire a lumii.

„El este Înaintemergător, dar nu pasiv, ci Înaintemergător ca pregătitor al căii pe care va veni Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu cel care din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor S-a făcut Om”, a spus Patriarhul Daniel.

Cele două mari profeții ale Sfântului Ioan

Preafericirea Sa a subliniat și calitatea de proroc a Sfântului Ioan care a spus că „Iisus va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. „Prin aceasta, a prezis că Pogorârea Duhului Sfânt se va realiza în chip de limbi de foc. De aceea este numit și prorocul. El a prorocit două adevăruri mari”, a explicat Patriarhul.

„A doua profeție este că îndată după Botezul Domnului în Iordan el a zis către ucenicii care erau alături, despre Iisus ‹Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii›”.

„Păcatul lumii este neascultarea de Dumnezeu din care derivă toate celelalte păcate. Prin faptul că a spus că este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, el a prezis de fapt că jertfa Mântuitorului pe Cruce va avea loc atunci când va fi sacrificat mielul pascal, adică la Sărbătoarea Paștelui iudaic”.

Evanghelia de astăzi ne arată că Botezul Domnului a necesitat o pregătire a populației, a poporului pentru ca El să fie văzut de mulțimi și prezentat de către cineva mulțimilor. De aceea a venit la Iordan. Nu pentru că avea nevoie de Botezul Pocăinței, deoarece El nu avea păcate”.

„În planul lui Dumnezeu, venirea Sa la Iordan și prezentarea de către Sfântul Ioan Botezătorul avea ca scop și mărturisirea pe care Sfântul Ioan o face și anume că Iisus din Nazaret este Mesia cel așteptat, Unsul lui Dumnezeu”.

De ce primește Iisus Botezul Pocăinței

„Mântuitorul se botează cu Botezul Pocăinței, deși era fără de păcat, în primul rând, din smerenie, iar în al doilea rând, pentru că acolo erau mulțimi adunate pentru a se boteza și Sfântul Ioan trebuia să îl prezinte și să îl mărturisească”.

„Și mai este o explicație”, a continuat Părintele Patriarh: „Deși El nu are păcat, Iisus se botează cu Botezul Pocăinței spre iertarea păcatelor pentru că va lua asupra Sa păcatele lumii”.

„A luat asupra Lui păcatul strămoșesc al neascultării protopărinților Adam și Eva, iar El prin ‹ascultare până la moarte, și încă moarte pe Cruce› (Filipeni 2:8) a ridicat, a anulat, a șters, a vindecat păcatul neascultării omului de Dumnezeu din care derivă toate celelalte păcate.

Mai departe, Patriarhul Daniel a detaliat diferența uriașă dintre Botezul lui Ioan care era doar spre iertarea păcatelor și Botezul creștin care oferă „înfierea creștinului prin harul Duhului Sfânt în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, pe baza credinței în Dumnezeu Fiul”.

„Botezul este începutul învierii sufletului din moartea cauzată de păcat, cu alte cuvinte, începutul unei alte vieți, trecerea de la păcat la sfințenie”, a spus Părintele Patriarh.

Patriarhul Daniel a participat la Sfânta Liturghie duminică, 02 ianuarie, în Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Foto credit: Ziarul Lumina

Foto reprezentativă: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…