La Editura Basilica a apărut volumul „Lucrarea Bisericii în societate în anul 2020 – Rugăciune și solidaritate filantropică în vreme de pandemie”.
Cartea ilustrează, prin imagini și cuvinte, bogata și rodnica lucrare misionară desfășurată de Biserică și de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2020, declarat de Sfântul Sinod drept „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși”.
În Anul comemorativ 2020, Biserica nu a făcut doar comemorări ale marilor filantropi, ci a realizat prin fapte numeroase alte lucrări filantropice.
Cartea prezintă cuvântările reprezentative al Părintelui Patriarh Daniel, acte patriarhale și de sfințire, pastoralele sinodale și patriarhale, scrisorile irenice și mesajele transmise de Patriarhul României la Învierea și Nașterea Domnului, dar și prefețele celor mai importante volume apărute la Editurile Patriarhiei Române.
Lucrarea ilustrează și legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe Surori, precum și activitățile de promovare a relațiilor de respect și cooperare intercreștină și interreligioasă.
Lucrarea a apărut prin grija Părintelui Arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, a Părintelui Ion Dragomir, consilier patriarhal, și a Părintelui Sorin-Vasile Tancău, secretarul general al Editurilor Patriarhiei Române.
Volumul poate fi comandat de aici.