Liturghie în noaptea dintre ani în Parohia Coslada, Spania

În noaptea dintre ani ne-am întâlnit, în biserica parohială, la rugăciune și am săvârșit Sfânta Liturghie pentru a celebra praznicul Tăierii împrejur a Domnului, pe Sfântul Vasile cel Mare și începutul Anului nou civil. După Sfânta Liturghie, a urmat focul de artificii și agapa tradițională la care toți cei care au dorit au participat cu drag. În astfel de momente, aici, departe de țară, biserica trebuie să fie deschisă pentru cei singuri, fără soț, fără soție, fără copii, pentru a le oferi posibilitatea să-și aline singurătatea și tristețea și pentru a umple golul creat de absența celor dragi.

În cuvântul de învățătură, părintele paroh a amintit: Nu este suficient să ne urăm: „An bun!”. Trebuie să găsim curajul să dorim pentru anul nou oameni buni, oameni noi, înnoiți, creștini mai buni, viață de familie trăită în armonie, raporturi mai pașnice între oameni, făcători de dreptate și pace. Anul nou nu are nicio plăcere de a repeta cu plictiseală trecutul, să înregistreze lucrurile obișnuite, să adune decepțiile, de a fi umplut cu nebuniile obișnuite. Nu dorește altceva decât să fie nou, dacă noi îi permitem și ne dăruim să lucrăm în acest sens. Nu este suficient să așteptăm anul nou. Anul nou ne așteaptă pe noi… în fiecare zi. Ne așteaptă la întâlnirea cu noutatea. (Articol semnat de Pr. Paroh George Cimpoca)

Comentarii Facebook


Știri recente