Liturghie Arhierească la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău (Video)

PS Petroniu

Duminică, 27 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,  a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău, cartierul Sărmaș, informează diac. Ionică Torcoş de la Biroul de Presă al Eparhiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit pe diaconul Iosif – Alin Grad preot pe seama Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou, iar pe teologul Virgil Brete l-a hirotonit diacon, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău.

***

Piatra de temelie pentru cea mai nouă biserică din Municipiul Zalău a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu în data de 6 iunie 2010, în Duminica Sfinților Români, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Prin truda și jertfelnicia părintelui paroh Ioan Zaha și a micii comunități din cartierul Sărmaș, locașul de cult a fost ridicat în scurt timp, astfel încât, începând cu Joia Mare din anul 2013, slujbele au început să fie oficiate în noua biserică. Până atunci, prin bunăvoința unei bune familii de credincioși, slujbele erau oficiate într-o locuință din vecinătatea șantierului bisericii.

În momentul de față, locașul de cult este tencuit pe exterior, iar în interior au început lucrările la pictură în tehnica frescă.

Comentarii Facebook


Știri recente