Liturghie arhierească la Parohia Gostila, Protopopiatul Jibou

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului s-a aflat duminică, 15 iunie 2014, în mijlocul credincioșilor Parohiei Gostila, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, din sobor făcând parte Părintele Teofil Herineanu, consilierul economic al Mitropoliei Germaniei și Europei de Nord și slujitor la Catedrala Mitropolitană din Nurnberg, Germania, Părintele Dan Dregan, protopopul Jiboului, Părintele Marius Sabău, parohul satului și Preoții Andrei Coste și Paul Chiroban, ambii slujitori în parohiile vecine satului Gostila, a precizat Arhid. Adrian Onica.

După săvârșirea Sfintei Liturghii și rostirea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat și lucrările efectuate la casa parohială din localitate.

Satul Gostila este amplasat pe cursul mijlociu al văii cu același nume, la o distanță de 5 km față de centrul de comună, Poiana Blenchii. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1553, când satul apare sub numele de Gostille sau Goztilla.

Primul locaș de cult cunoscut în Gostila este o biserică de lemn ridicată aproximativ între a doua jumătate a secolului al XVII-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea, conform urmelor de pictură păstrate și a clopotelor. Această biserică a slujit nevoilor spirituale ale credincioșilor până în jurul anului 1810 când a fost înlocuită cu o nouă biserică de zid. Biserica de lemn a fost vândută, iar după mai multe peripluri, astăzi este amplasată în incinta Mănăstirii Nicula, la strașina bisericilor de zid ale acestui așezământ monahal.

Biserica actuală cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae a fost ridicată începând cu anul 1994 și a fost sfințită în anul 2001 de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Pentru întreaga activitate desfășurată, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Părintelui paroh Marius Sabău distincția de iconom.

Comentarii Facebook


Știri recente