Liturghie arhierească la Paraclisul Catedralei Episcopale din Severin

În prima duminică din postul Sfintei Marii, Paraclisul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin a devenit neîncăpător. Sute de credincioși au trecut pragul sfântului lăcaș de închinare, dorind a lua parte la slujba săvârșită de arhiereul locului, informează episcopiaseverinului.ro

În jurul orei 09:00 soborul de preoți și diaconi ai Catedralei, împreună cu mulțimea prezentă, a întâmpinat cu tradiționalul imn arhieresc pe Întâistătătorul Eparhiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

În timpul Sfintei Liturghii săvârșite de Părintele Episcop, câteva zeci de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, după ce și-au mărturisit păcatele la Taina Sfintei Spovedanii, oficiată în fiecare zi de preoții Catedralei în cursul săptămânii trecute.

După chinonicul duminical, cu binecuvântarea ierarhului locului, predica a fost rostită de părintele slujitor George Radu Trăilescu, care a evidențiat aspectele duhovnicești ascunse rațiunii profane, prezente în Evanghelia de la Matei, capitolul 9. Părintele Trăilescu a pus la inimile credincioșilor povețe și îndemnuri spre curățirea sufletească și trupească, premergătoare și absolut necesare creșterii în duh. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, a spus părintele, ferește omul de slăbănogirea descrisă în pericopa evanghelică.

Cuvântul părintelui predicator a fost întărit de cel al Părintelui Episcop, care a binecuvântat pe cei prezenți, vorbindu-le și despre importanța educației moral-religioase din sânul familiei, ca primă celulă socială ce stă la baza inter-relaționării umane. Preasfințitul Părinte a integrat aceste sfaturi în ideea necesității schimbării interioare a omului din posturile de peste an, schimbare care pleacă de la fiecare conștiință, se plămădește în cadrul familiei creștine, crește și se extinde apoi, prin lucrarea lui Dumnezeu, având puterea de a schimba întregul neam.

Comentarii Facebook


Știri recente