Liturghie arhierească la noul Așezământ Renașterea Loviștei din localitatea Racovița

În ziua Înainte-prăznuirii Schimbării la Față a Domnului, luni, 5 august 2013, când creștinii ortodocși l-au cinstit și pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe șantierul noului Așezământ social-filantropic „Renașterea Loviștei”, care se construiește în satul Copăceni, comuna Racovița, județul Vâlcea, și care îl are ocrotitor pe marele pustnic român din Valea Iordanului, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Emilian a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică și a elogiat viața și nevoința Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț în pustiul Hozevei: „Sfântul Ioan Iacov s-a retras mai întâi în pustia Iudeii din Țara Sfântă, în Valea Iordanului, și apoi în pustia Hozevei, pentru a se ruga lui Dumnezeu și a se dedica Bisericii, pentru a dobândi mântuirea, învățând de la Domnul Hristos că viața pământească, dacă este plină de rugăciune și dacă suntem în comuniune permanentă cu Dumnezeu, în Biserica Lui, nu suntem singuri, ci suntem împreună cu El și cu sfinții Săi, și numai așa putem dobândi viața veșnică…”.

Răspunsurile la strană au fost date de către grupurile corale reunite ale maicilor de la Mănăstirile Blănoiu și Mălaia, precum și Mănăstirea Remetea, din Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Piatra de temelie pentru Biserica cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” a fost pusă în ziua Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, pe 23 iunie 2013, de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, atunci când cei doi ierarhi au sfințit și locul pentru construcția Așezământului social-filantropic „Renașterea Loviștei”.

Planul și arhitectura acestei ctitorii au fost realizate de către Părintele Ioan Comăneci. Echipa de constructori este formată din viețuitori ai Mănăstirilor „Sfinții Trei Ierarhi” de la Gruiul Lupului și „Sfinții Martiri Brâncoveni” de la Obârșia Lotrului sub coordonarea Pr. Ioan Comăneci.

Comentarii Facebook


Știri recente