Liturghie arhierească la Mănăstirea Sighișoara

Vineri, în Săptămâna luminată, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, județul Mureș, care în această zi și-a serbat hramul paraclisului – Izvorul Tămăduirii, a precizat Arhid. Liviu Stanciu.

Mii de pelerini din toată țara au venit la frumoasa mănăstire de la Sighișoara și în acest an, pentru a fi părtași la milostivirea Maicii Domnului, care revarsă peste noi toți, fiii ei, picături de daruri tămăduitoare pentru sufletele și trupurile noastre. Pătrunși de iubire față de Împărăteasa cea „îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată” (Ps. 44, 11), creștinii s-au umplut de har și au adus mulțumiri Maicii lui Dumnezeu, Izvorul cel nesecat de tămăduiri pe care le revarsă necontenit peste poporul său.

„Oază binecuvântată și bastion al Ortodoxiei pe aceste meleaguri, din care până în depărtări iradiază lumina, harul și puterea rugăciunilor neîncetate”, așa cum o numește Arhipăstorul Alba Iuliei, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” se află în imediata apropiere a orașului Sighișoara. Este o mănăstire cu viață de obște, înscriindu-se în categoria așezămintelor monahale recent înființate.

Biserica este construită în stilul cruce greacă înscrisă, cu un mic pridvor deschis la intrare, susținut de doi stâlpi și încoronat de mozaicul icoanei hramului. Pictura, realizată în vara anului 2003 în tehnica fresco, în stil neobizantin, a fost executată de către pictorul Constantin Bumbu și fiii săi. În privința mozaicurilor, se remarcă două scene pe pereții laterali ai pronaosului, în exterior, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Arhanghel Mihail – în partea de sud, respectiv Sfântul Ghelasie de la Râmeț și Sfântul Arhanghel Gavriil – pe latura de nord.

Paraclisul, al cărui hram a fost prăznuit ieri, a fost pictat în anul 2001 tot în stil neobizantin de către pictorul Nicolae-George Sorin din București, făcând parte din categoria lăcașurilor de cult de tip sală, fără abside laterale, păstrându-se forma de navă, cu altar și naos ușor alungit.

Din anul 1998, slujirea de întâistătător al mănăstirii a fost încredințată Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș, fost stareț al Mănăstirii Lupșa din protopopiatul Câmpeni, județul Alba. Obștea monahală este compusă din treisprezece viețuitori.


Știri recente