Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat în Duminica a 7-a după Paşti Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Treime din Sibiel, judeţul Sibiu. În cadrul slujbei, rasoforul Filotei a fost tuns în monahism primind numele de Iorest.
În cuvântul rostit în data de 28 mai 2017, ierarhul a explicat credincioşilor rolul pe care l-au avut Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic în alcătuirea dogmei Sfintei Treimi, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
La final, ierarhul a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
În aceeași zi, Preasfinţia Sa a săvârşit Taina Sfântului Maslu în Parohia Şercaia, judeţul Brasov. La sfârşitul slujbei, un grup de copii a susţinut un mini-concert de pricesne.