Liturghie arhierească la Mănăstirea Dragomirna

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 19 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomirna din județul Suceava, informează „Ziarul Lumina”. Cu acest prilej, a fost oficiat Parastasul pentru mitropolitul Anastasie Crimca, al cărui mormânt se află în biserica așezării monahale.

Credincioșii din mai multe părți ale Bucovinei au participat în Duminica a 29-a după Rusalii la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Arhiepiscop Pimen în Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” al Mănăstirii Dragomirna. Pe lângă pelerinii care au venit spre această străveche așezare monahală, au participat reprezentanți de la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, IPS Pimen a vorbit despre semnificațiile Evangheliei din Duminica a 29-a după Rusalii. Pornind de la textul pericopei evanghelice în care se relatează vindecarea celor zece leproși, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei și Rădăuților a menționat că oamenii nu mulțumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le primesc. „Dumnezeu știe ce este de folos pentru fiecare dintre noi. Necazurile în viața oamenilor sunt cercetări ale lui Dumnezeu, ele aducând multă înțelepciune. Noi trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Sfânta Liturghie este o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu. În măsura în care mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, greșim mai puțin și ne apropiem mai mult de Cel Preaînalt. Orice clipă trebuie trăită având conștiința prezenței lui Dumnezeu”, a explicat IPS Arhiepiscop Pimen. Stavrofora Macrina Săucinițanu, stareța Mănăstirii Dragomirna, și-a exprimat bucuria pentru ziua de sărbătoare oferită de IPS Pimen, care a slujit Sfânta Liturghie: „Obșea Mănăstirii Dargomirna este în sărbătoare. Plinătatea duhovnicească a acestei zile este dată de prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, care a slujit Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitorul acestei așezări monahale, Anastasie Crimca”.

„Anastasie Crimca s-a sprijinit pe rugăciune”

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Pimen, împreună cu obștea Mănăstirii Dragomirna, s-a îndreptat spre biserica mare, unde se află mormântul mitropolitului Anastasie Crimca. Anul acesta se împlinesc 385 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui ierarh. „Anastasie Crimca a fost un mare cărturar și ctitor, dar și un om excepțional care și-a depășit limitele. Provine dintr-o familie de negustori din Suceava, având origine nobiliară. Va fi susținut în activitatea ctitoricească de către dregătorul Luca Stroici, care l-a educat și i-a oferit resurse financiare. A fost implicat în diplomație, fiind folosit de domnitorii Ștefan Tomșa și Radu Mihnea în misiunile diplomatice din Polonia pentru a negocia pacea. Anastasie Crimca s-a implicat în activitatea filantropică, fiind cel care înființează primul spital pentru cei neputincioși de la Suceava. A oferit multe danii ctitoriilor sale și le-a întărit. A scris la Mănăstirea Dragomirna o pravilă la 1611, iar la 1626, împreună cu Miron Barnovschi, a oferit trei așezăminte monahale pentru trei mănăstiri din Moldova. Aceste așezăminte sunt regulamente de viață duhovnicească, stabilind din punct de vedere administrativ și disciplinar cum trebuiau să funcționeze mănăstirile. Anastasie Crimca a fost remarcat pentru prima dată de Mihai Viteazul. Fiind călugărit la Mănăstirea Putna, urcă în ierarhia bisericească la 1600, când Mihai Viteazul îl numește episcop de Rădăuți. Cu această ocazie face un jurământ de credință pe care îl va respecta întru toate în celelalte păstoriri ale sale. În acest jurământ, Anastasie Crimca scrie că va „păstra turma încredințată sieși de către toate răutățile”. În întreaga sa activitate, Anastasie Crimca s-a sprijinit pe rugăciune, dovedind că prin smerenie și ascultare omul poate sluji lui Dumnezeu”, a amintit maica Maria Magdalena, secretarul Mănăstirii Dragomirna.

Comentarii Facebook


Știri recente