Liturghie arhierească la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Vârful Roman

În Duminica a VII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim, la Biserica noii Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului”, care se construiește la Vârful Roman, informează arhiram.ro

Numeroși pelerini vâlceni și din țară au urcat astăzi, 11 august, în pitoreasca stațiune montană Vârful Roman, aflată la altitudinea de peste 1600 de metri, pentru a trăi momente de înălțătoare împlinire duhovnicească oferite de prima Liturghie Arhierească săvârșită în sobor de preoți și diaconi de către Părintele Episcop Emilian.

Sfânta Liturghie a fost precedată de o slujbă de sfințire a lucrărilor ce se săvârșesc la înălțarea chiliilor care împrejmuiesc tânăra chinovie vâlceană.

În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Evanghelie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a evidențiat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. „Învățăm din Evanghelia de astăzi că trebuie să fim smeriți atunci când facem fapte bune, trebuie să avem credință nezdruncinată în Dumnezeu, chiar dacă suntem încercați de multe ispite, boli, suferințe și provocări de la oameni, și să îi tratăm pe aceștia ca pe niște ființe ale lui Dumnezeu și semeni ai noștri, mărturisind iubirea nemărginită a Domnului față de noi toți. Ne-am rugat astăzi pentru ca Dumnezeu să ne țină sănătoși și să avem ochii permanent deschiși pentru a înțelege lucrarea mântuitore a Fiului Său în lumea aceasta, pentru a vedea ceea ce este bun și ceea ce este rău și totodată ne-am rugat ca Domnul Dumnezeu să ne lumineze vederea pentru a dobândi viața veșnică și pentru a săvârși faptele credinței. Dorim, de asemenea, ca având permanent simțurile luminate de prezența lui Dumnezeu, să-L mărturisim în lume pentru că ne dă darul vieții și ne păstrează sănătoși prin credință, rugăciune și dragoste permanentă față de Preasfânta Treime și față de Biserica Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Preasfinția Sa.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit un parastas pentru Maria Alina, fiica domnului Dumitru Creștin, ctitorul principal mănăstirii, la doi ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către grupul psaltic „Sfântul Grigorie Decapolitul” a Mănăstirii Bistrița Olteană.

Piatra de temelie pentru Biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, „Sfântul Dimitrie Basarabov” și „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”, a noii mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” de la Vârful Roman a fost pusă în ziua Praznicului Sfinților Martiri Brâncoveni, pe 16 august 2012, de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Ctitorului principal al acestei mănăstiri este domnul Dumitru Creștin cu soția Ileana Viorica, terenul fiind donat de către Obștea de Moșneni din orașul Horezu, condusă de domnul Marcel Bogorodea.

Comentarii Facebook


Știri recente