Liturghie arhierească la Botoșani, în a doua zi de Paști

A doua zi de Paști a fost prilej de bucurie duhovnicească și pentru credincioșii din orașul Botoșani, care l-au avut alături pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează „Ziarul Lumina”.

Slujba arhierească oficiată de înaltul prelat a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei” din municipiu. În cadrul vizitei la Botoșani, IPS Teofan a trecut și pe la Casa memorială a patriarhului Teoctist din localitatea Tocileni, care va fi inaugurată la începutul lunii mai.

Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei” din orașul Botoșani a fost neîncăpător luni, 21 aprilie 2014, în a doua zi de Paști, pentru credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan. La orele dimineții, înaltul ierarh a fost așteptat de soborul preoților în fața bisericii, iar enoriașii și numeroși copii îmbrăcați în costume populare l-au întâmpinat pe IPS Teofan cu tradiționala pâine și sare, dar și cu flori. „Ați strâns toate florile din Botoșani și mi le-ați adus mie!”, le-a spus IPS Teofan copiilor, după care le-a transmis urarea pascală „Hristos a înviat!”. Din soborul preoților slujitori, alături de preoții Petru Tănasă și Daniel Baciu de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”, au mai facut parte și pr. Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botoșani, protos. Nathanael Neacșu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iași.

„Omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeiasca Treime, decât dacă el se lăsă cuprins de harul și binecuvântarea Sfintei Învieri. Suntem chemați, iubiți credincioși, să-L rugăm pe Dumnezeu, cât mai puternic, cât mai adânc, cât mai adevărat cu putință să ne deschidă lăuntrul nostru, cugetul nostru, mintea noastră, inima noastră, spre taina sfintei și dumnezeieștii Învieri. Numai așa putem cunoaște care este rostul vieții noastre pe acest pământ, care este semnificația acestei vieți, care este lumina ei și care este destinația acestei vieți, care, prin trecere, prin mormânt, ajunge în împărăția veșniciei a Sfintei Treimi. Dumnezeiasca Înviere, teologia Învierii, mărturisirea Învierii, taina Învierii, ne spune un lucru, și anume că vrăjmașul prim și ultim care trebuie învins este moartea. Domnul Hristos, în misiuna Sa pământeană, a spus adesea cuvinte precum: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”. Un părinte al Bisericii, mai aproape de vremea noastră, spune că moartea este primul și ultimul dușman pe care creștinul este chemat să-l învingă. Și nu poate fi învinsă moartea printr-un alt mijloc decât prin cunoașterea lui Dumnezeu și a tainei Învierii Domnului Hristos. Lupta noastră este pentru Învierea cea de obște. Această învingere, aceasta biruință asupra morții, proclamata atât de intens în perioada Sfintelor Paști, lupta creștinului întru aceasta se arată prin faptul că omul care crede în Iisus Hristos Domnul este chemat să nu se teamă de moarte”, le-a spus IPS Teofan credincioșilor botoșăneni prezenți la slujba arhierească.

Vizită la Casa memorială a patriarhului Teoctist Arăpașu

La finalul Sfintei Liturghii, au rostit câte un scurt cuvânt pr. protopop Lucian Leonte, precum și pr. Petru Tănasă, parohul de la „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”. În semn de recunoștință, pr. Petru Tănasă i-a dăruit Înaltpreasfințitului Teofan o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a dăruit la rândul său trei cărți pentru biblioteca parohială. Înainte de a pleca, după cum obișnuiește, IPS Teofan i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei” din Botoșani, situată la intersecția străzilor Calea Națională, str. Sucevei și Bulevardul Mihai Eminescu, aflată în construcție încă din anul 1997, are formă de cruce greacă. Biserica are dimensiunile în plan 35,95 x 24,25, dezvoltată pe vertical – demisol, parter, etaj 1, etaj 2 (cafas), etaj 3 și 4 (garderobe și clopotniță), având înălțimea totală (calculată de la nivelul parterului – deasupra demisolului) de 30.07 m.

În cadrul vizitei la Botoșani, IPS Teofan a trecut și pe la Casa memorială a patriarhului Teoctist Arăpașu din localitatea Tocileni, care va fi inaugurată la începutul lunii mai. Însoțit de primarul Cozmin Epuraș, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a pus la punct ultimele detalii legate de evenimentul inaugural.


Știri recente