Liturghie arhierească în parohia „Sfânta Înviere” din Buhuși

Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit duminică, 28 iulie 2013, Sfânta Liturghie la parohia „Sfânta Înviere” din Buhuși , Protopopiatul Buhuși, jud. Bacău – înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej a fost sfințit un complex eclezial alcătuit din: așezământ social filantropic, capelă mortuară și clopotniță. Părintele Protopop Vasile Cozma a mulțumit ierarhului locului pentru de prezența Sa în mijlocul credincioșilor buhușeni.

La final, ca semn de gratitudine din partea Sfintei Arhiepiscopii, pentru lucrările efectuate la Biserica „Sfânta Înviere” de-a lungul timpului, dar și pentru strădania de a mărturisi dreapta credință și de a păstra și de a spori turma încredințată, PS Ioachim a oferit părintelui paroh Viorel Gavril și părintelui Gheorghe Crăciunescu distincții de vrednicie și părintelui Gabriel Ștefan Moldovan distincția de iconom stavrofor. De asemenea, au fost evidențiate persoanele care au ajutat la lucrările realizate la biserică și care au primit diplome și distincții de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente