Liturghia Sfântului Vasile, de Bobotează

Luni, la praznicul Bobotezei, în bisericile ortodoxe se va oficia, pentru a doua oară anul acesta, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, informează TRINITAS TV.

Conform rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii, atunci, în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia praznicului Botezului Domnului, iar in ziua sărbătorii Epifaniei se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Când Ajunul Bobotezei cade, însă, sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar cea a Sfântului Vasile cel Mare se face în ziua praznicului, fără să se mai unească cu Vecernia.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se mai oficiază în Ajunul Crăciunului, în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie, în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia Mare și în Sâmbăta Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente